Boboteaza, reînnoirea botezului nostru

bobo.jpg

Am auzit anul acesta, de la Parintele Patriarh Daniel, că la sărbătoarea Botezului Domnului se reînnoiește Botezul nostru.

Dacă stăm să ne gândim, cel mai la îndemână sens al sărbătorii se referă la Botezul nostru, al fiecăruia. Rugăciunile din timpul Sfintei Taine, pentru sfințirea apei din cristelniță, sunt cuvânt cu cuvânt asemenea unora din slujba de sfințire a aghesmei mari. Așa cum Domnul Iisus Hristos S-a scufundat în apele Iordanului, așa și noi, am fost afundați de trei ori în apa sfințită din cristelniță, în numele Sfintei Treimi, după care am fost repede înfofoliți în crijmă, haina dreptății, simbolul curăției ființei noastre întregi dobândite prin nașterea din apă și din Duh.

În duminica de după Botezul Domnului, Sf. Evaghelie a mărturisit că pentru o perioadă de timp, până ce Sf. Proroc Ioan a fost închis în temniță, Mântuitorul Iisus Hristos a botezat și El tot în Iordan, iar Sf. Ioan a liniștit pe cei scandalizați de acest fapt spunând că el, ca prieten al Mirelui, se bucură că acesta și-a luat mireasă (Ioan 3: 23-30). E vorba de Biserică, în care intrăm temeinic prin Taina Botezului. Ucenicii, după Înviere, au primit mandat să boteze și ei, în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh (Matei 28: 19).

Evreii erau obișnuiți cu apa și curățirea prin apă. O mulțime de reguli, bazate pe cuvântul Domnului din cărțile Levitic și Numeri, în special, detaliau credincioșilor cum să se curățească de păcate sau de o stare de necurăție dobândită prin atingerea și chiar adumbrirea de persoane sau lucruri necurate. Chiar și îmbăierea, în cadrul căreia întreg corpul intra în contact cu apa, nu le era străină ca parte a ritualului de curățire. Problema care se acutizase în decursul secolelor era aceea că din ce în ce mai mult, curățenia rituală, din ce în ce mai detaliată, care pregătea credinciosul de a intra în contact cu templul și toată firea curată, o luase înaintea celei sufletești, a inimii, atât de apreciată de Dumnezeu (Psalmi 23: 4; 50: 11).

Ce-i drept, anumite lucruri fixe par a fi mai ușor de săvârșit, pe când deplina curățenie a inimii pare imposibilă pentru omul de rând. Chiar în zilele noastre, credincioși care nu sunt implicați aproape deloc în viața Bisericii cheamă cu mare acrivie preotul să vină la casa lăuzei să-i citească de curățire, apoi femeia vine la biserică la 40 de zile. Degeaba spun rugăciunile respective de împărtășirea cu Preacuratele Taine, de reintrarea în ritmul Bisericii, credinciosul rămâne la ideea să fie curat.

Botezul ori scufundarea trimite la ideea de curățire totală, integrală. Faptul că Sf. Ioan Botezătorul cere înainte de botez spovedanie, mărturisirea păcatelor, avertizând că s-a apropiat împărăția cerurilor, deplasează accentul curățirii de pe formal pe duhovnicesc. Cei care se retrăgeau în pustie să fie mai curați aveau mare trecere la evrei, așa încât acest nou profet, cu înfățișarea aspră și ascetică, a fost apreciat imediat de popor, care nu mai reușea să facă față prescripțiilor rabinice despre curăție.

Mântuitorul preia mesajul Înaintemergătorului Său și face din botez ușa de intrare în creștinism și în Biserică. Dacă poarta se poate considera acea rugăciune citită pruncului la opt zile, când primește numele de creștin, ușa de la casă o constituie Botezul. Pentru că la Teofanie, cum mai este numită sărbătoarea, ”închinarea Treimii s-a arătat”, Botezul creștin se face prin întreită afundare. Nașterea creștinului este ”de sus” și ”din apă și din Duh” (Ioan 3: 3,5), o prefacere profundă a ființei sale, care, sfințită, se poate ridica deasupra impulsurilor și ispitelor. Cel rău este dat afară și din afară se va chinui toată viața să intre înăuntru, iar omul se altoiește pe tulpina Bisericii, se grefează pe trupul acesteia, al cărei cap este Hristos. Devine părtaș vieții dumnezeiești care, prin Domnul nostru Iisus, Dumnezeu adevărat și om deplin, curge bogat prin tot trupul bisericesc. Duhul Sfânt Mângâietorul face capabil, capacitează ființa umană să primească și să lucreze această sevă de viață, iar Sf. Împărtășanie constituie însăși sângele și hrana trupului, curățindu-l, înnoindu-l, pregătindu-l din interior pentru viața de veci.

Prin indiferență și păcat, omul slăbește, îmbolnăvește legătura lui cu acest trup și cu Sfântul ei Cap dumnezeiesc, depărtează pe Duhul Sfânt și se lipsește inevitabil de Euharistie. Nu ne mirăm că Spovedania se numește al doilea Botez, deși mai corect ar fi să spunem că este al doilea Botez și Mirungere. Rugăciunea dinaintea dezlegării precizează că omul se unește din nou cu Hristos prin Sfânta Sa Biserică.

Bând agheasmă mare din ziua sărbătorii și până la 14 ianuarie, ziua odovaniei (sfârșitului) praznicului, săvârșim o adevărată curățire și înnoire lăuntrică prin arătarea tainică a Sf. Treimi în casa, viața și făptura noastră, aducându-ne aminte de Botezul nostru și de necesitatea mărturisirii păcatelor.

Pr. George Ovidiu Chirița

publicat în ”Hai cu noi”, publicație a Parohiei ortodoxe ”Sf. Voievozi” Săvinești, an 2017, ianuarie, nr. 37, pp. 47-49.

Publicat în Spiritualitate | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Sfântul Ovidiu în locul poetului Ovidiu

Sf. Sfințit Mucenic Ovidiu (Auditus) de Bracara (Braga, Portugalia), † 135 d. Hr. (3 iunie)

Sfântul Ovidius (în portugheză: Santo Ovidio), numit şi Sfântul Auditus, este un sfânt portughez. Potrivit hagiografilor din secolul al XVI-lea, Ovidius a fost un cetăţean roman de origine siciliană. Tradiţia afirmă că Sf. Papă Clement Romanul  l-a trimis la Bracara Augusta (Braga), unde a slujit ca al treilea episcop de Braga, în jurul anului 95. Se spune că ar fi botezat-o pe sfânta Martina şi pe surorile sale, după ce au fost abandonate de mama lor.

A fost martirizat pentru credinţa sa creştină în anul 135. Moaștele sale sunt așezate în catedrala arhiepiscopală romano-catolică din Braga.

Portughezii îl numesc Santo Ovídio, şi uneori, prin varianta populară São Ouvido (literal: „cel care este auzit”), o traducere etimologică populară a numelui latin Auditus, acest nume a fost apoi redat ca Ovídio.

Portughezii din Braga îl numeau Ouvido (traducere populară a numelui latin Auditus), care în relatările din secolele XVI şi XVII s-a schimbat în Ovidio, încât pe piatra funerară pusă peste mormântul său în catedrala din Braga era întâi scris: „† ossa b. Audit. Episcopi”, apoi a fost scris: “† ossa s. Ovidii tertii bracarensis episcopi”.

Relatări din secolul al XVI-lea spun că în siturile arheologice lusitane, sfântul Ovidius a fost reprodus în haine episcopale sau în hainele unui eremit, aceste reproduceri fiind mărturia unei venerări vechi. Gestul de a indica urechea se leagă de ajutorul pe care îl dă în cazul durerilor auriculare, iar vasul de apă se leagă probil de impozitul pe apă cerut în provincial Gaia, în secolul XVIII, pentru a finanța lucrările de reparație ale bisericii sfântului, în urma unui cutremur.

Datorită numelui său, sfântul Auditus sau Ovidius a fost în mod tradiţional invocat în cazul bolilor aparatului auditiv. La baza raclei sale din catedrală, erau două găuri în care surzii îşi introduceau degetele; ei îşi puneau degetele în urechi cerând vindecarea prin mijlocirea acestui sfânt. Mai este invocat ca mijlocitor împotriva infidelității soțului în cadrul căsătoriei. I se aduc daruri din ceară modelată în forme de ureche sau cap și țigle.

Este cinstit în nordulul Portugaliei, unde există numeroase toponime dedicate, și în Galicia (nordul Spaniei).

Este sărbătorit la 3 iunie, în Biserica Romano-Catolică. (sursa: între altele, santiebeati.it, memoriasgaiensesbibliotecadegaia.blogspot.ro și Vollständiges Heiligen-Lexikon, confirmată de catolicii diecezani din România)

În România, numele Ovidiu este purtat cu trimitere la Publius Ovidius Naso, un poet exilat la Tomis Constanța de împăratul Augustus. Poate că a venit momentul ca în tradiția creștină de veacuri, credincioșii să se orienteze pentru onomastică spre acest sfânt al Bisericii primare, vrednic bărbat apostolic și mucenic.

Statue_of_Roman_poet_Ovid_in_Constanţa,_Romania.jpg

Statuia poetului Ovidiu, Constanța

SantAudito.jpg

Vedere cu statuia sfântului Ovidiu și catedrala romano-catolică din Braga

sarcofag sf ovidiu cropped.jpg

Racla cu moaștele sfântului, catedrala din Braga, Portugalia

S. Ovídio.jpg

img-8.jpg

Pr. George Ovidiu Chirița

Publicat în Patrologie | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Text broșură despre pomeni și pomeniri

Parohia Sf. Ilie cartier Speranța

La pomenirea morților

Imagini pentru pomenirea mortilor

De ce facem pomeniri pentru adormiți? Au vreun efect?

Pentru un creștin ortodox, moartea înseamnă doar o trecere de la o viață la altă viață, sfârșitul școlii vieții veșnice și al ostenelilor de fiecare zi. Numim adormiți pe cei plecați dintre noi pentru că starea lor, până la Judecata de Apoi, este provizorie, asemenea somnului care desparte o zi de următoarea. Biserica e una, cerească și pământească. Suntem toți în legătură unii cu alții, iar Dumnezeul nostru nu e al morților, ci al viilor, după cum atenționa odinioară Iisus Hristos pe cei care nu credeau în nemurire și viață veșnică. Dragostea noastră poate ajunge la ei prin legătura noastră cu Iisus Hristos, capul trupului Bisericii, ale cărui celule vii suntem toți, vii și adormiți. Dragostea lui ne umple pe toți, prin harul Duhului Sfânt, probleme pot apărea doar dacă legătura noastră cu Hristos, printr-o viață neimplicată în Biserică, se întrerupe. Atunci și noi avem de suferit, și cei pe care dorim să-i ajutăm prin rugăciune sau milostenii.

Ce și cum se dă de pomană?

Orice, în oricare loc, când putem și dorim: acasă la noi, pe stradă, într-o instituție socială, sau la biserică. Și o haină pe care nu o mai folosim, sau o pâine, dacă o dăm cuiva, de sufletul lui cutare pe care-l pomenim atunci, și ni se răspunde cu ”Bogdaproste”, adică ”Dumnezeu să ierte”, ajunge la respectivul cu ocazia primei pomeni pe care o aducem la biserică să o sfințim. Nu lucrul în sine trece granița morții, ci dragostea dăruitorului și recunoștința primitorului. Când însă trebuie săvârșită o slujbă de binecuvântare a pomenii, jertfa trebuie să îndeplinească niște condiții, deoarece se cheamă harul lui Dumnezeu asupra ei.

Cum trebuie să fie pomana care se sfințește la biserică, la mormânt sau cu prilejul unui prazic?

Când e vorba de hrană, cum se obișnuiește, fiind rod al dragostei noastre pentru cei adormiți, pomana nu se prepară cu nervi și ceartă.  Ea se muncește în familie sau cu ajutorul u-nor vecini ori prieteni, nu se cumpără pur și simplu. Ingredientele să fie naturale, nu neaparat cu etichetă bio, dar cât mai curate și nechimizate. Prin îngăduință, cine nu a putut să prepare, dar ține morțiș să nu piar-dă prilejul respectiv, să aducă fructe, prefe-rabil autohtone și de sezon. Orășenii pot cumpăra vinul, dar să fie unul natural, din struguri; evident că pâinea de la un praznic se poate cumpăra, deasemeni, și sucul pentru copii, dar să fie natural. Dacă e prea scump, se prepară eventual o limonadă ori un ceai aromat.

Ce putem aduce la sfințit ca pomană?

Hrană, dulciuri, haine, rechizite, jucării, electrocasnice (se are grijă să fie ceva nou, bun, de calitate), orice, să se țină doar seama că ce binecuvintează preotul cu slujbă trebuie să îndeplinească niște standarde. Ce nu se poate ridica la ”Veșnica pomenire” ori stropi cu vin se binecuvintează la sfârșitul slujbei de preot și se consideră ca făcând parte din pomană.

În aceste condiții, praznicul poate conține aperitiv?

Dacă ingredientele gustării sunt cumpărate, mai bine nu. Oricum, praznicele nu conțin în mod traditional aperitiv. Cine insistă, să aibă grijă ca tot ce nu poate fi binecuvântat de preot să fie adus la masă după terminarea slujbei.

Dacă totuși din varii motive pun la sfințit prăjituri, ciocolată, bomboane, colaci din comerț, ce se întâmplă?

Prima oară cel puțin, preotul, prin pogorământ, probabil că nu-mi va spune nimic în public, dar după slujbă, mă va lua deoparte și-mi va explica faptul că în Biserica sfințeniei nu se poate sfinți orice, îmi va pune în mână un pliant ca acesta, și dacă voi repeta isprava, mă va atenționa să dau deoparte ce nu respectă standardele dumneze-iești ale Bisericii și să le dau de pomană fără sfințire. Problema va surveni dacă nu am adus nimic pregătit, nici măcar niște fructe. Chiar și la o înmormântare, în afară de gura lumii, nu mă obligă nimeni să pun pe năsălie lucruri de la brutărie sau de la supermarket.

Cine spune că nu se pot sfinți bucatele cumpărate de la magazin? Scrie undeva?

Scrie să nu fie credinciosul îndărătnic și să respecte cum consideră preotul jertfa, bună sau nu (Levitic 27: 12,14; Deuteronom 17: 12). Scrie că Dumnezeu osândește pe preoții care Îi închină prinoase nevrednice (Maleahi 1: 6-10,13-14) și din cauza felului în care își fac slujba cu nepăsare și pentru bani, îi face pe aceia de nimic în ochii poporului (Maleahi 2: 7-9). Tot la profetul Maleahi este scris și că ”blestemat este omul viclean în a cărui turmă se află dobitoc de parte bărbă-tească și, făcând juruință, aduce Domnului jertfă un dobitoc cu meteahnă!” (1: 14). Dacă preotul este îngăduitor cu cel neștiutor și-l primește cu dragoste, acela nu are voie să uite că bunătatea îndeamnă la pocăință (Romani 2: 4), nu la obrăznicire și nesimțire. Nu au ce căuta înaintea Domnului produse de patiserie-cofetărie sau fast-food, prosoape care abia dacă absorb apa și lumânări cu culoare și miros de ceară, pe al căror ambalaj scrie ”ornamentale”.

Trebuie să stau lângă pomană toată slujba, sau pot să vin doar la sfârșit?

Pomana reprezintă partea materială care se adaugă la slujbă, fără de care nu este primită. Dacă se face dimineața Sf. Liturghie, jertfa nesângeroasă a Fiului lui Dumnezeu întrupat, ne bucurăm că cea mai puternică rugăciune a Bisericii dă temei jertfei noastre, nu ne întristăm pentru jertfa de osteneală pe care o adăugăm și care ajunge și ea la cei adormiți. Cine din varii motive trebuie să lase coliva și să plece la serviciu ori altă obligație obiectivă, primește binecuvântare, dar altfel, jertfa noastră are de suferit. Nici preotul nu e orb, și ca părinte ne va atrage atenția la un moment dat.

Dau un pomelnic la începutul slujbei și încă unul la parastas? Scriu ceva pe el?

Nu e neapărată nevoie, dacă scriu ”colivă” pe el, preotul îl pune deoparte după ce l-a pomenit la Sf. Liturghie și îl folosește și la parastas. Dacă nu am menționat, să nu ne supărăm dacă trebuie să scriem altul la pomenire.

Pot trece pe oricine în pomelnic?

Trecem doar ortodocși. Sinucigașii, sau cei care au murit hulind Biserica, ori refuzând prezența preotului, nu se trec în pomelnic. Ei intră în acel ”cu tot neamul lor cel adormit” de la sfârșit. Dumnezeu ne știe durerea, însă nu Îl supărăm trecându-i ostentativ în pomelnic. Mai putem să nu trecem în pomelnic la Sf. Liturghie, dar să-i menționăm la parastas, pe cei care au murit în păcate grele de care nu au apucat să se pocăiască, deși au avut o atitudine binevoitoare față de Biserică.

Pentru orice nelămuriri, contactatați-mă.

Pr. George Ovidiu Chirița (tel. 0723733126)

 

Publicat în Liturgice, Spiritualitate | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Text broșură despre înmormântare și termenele de pomenire de după

Parohia Sf. Ilie cartier Speranța

Înmormântarea și pomenirile de după

Imagini pentru inmormantare sat

Am o rudă în prag de moarte. Cum mă pregătesc?

Se poartă de grijă de spovedirea și împărtășirea persoanei. Trebuie vorbit cu medicul de familie, verificat dacă familia posedă un loc de veci, pregătit un rând complet de haine, lumânări, cățuie, cărbune, toiag și o cruce de ceară. Toiagul este o lumânare în formă de spirală care se aprinde la căpătâiul adormitului, iar crucea se așează în mâinile sale împreunate pe piept. Familia se poate interesa de rânduielile mortuare ale parohiei și de serviciile funerare oferite de firmele de pompe funebre: transport, spălare, îmbălsămare, cosmetizare. Lumânările și chibriturile trebuie ținute la îndemână pentru momentul trecerii dincolo. Se pregătește o iconiță, preferabil cu Învierea Domnului, care va fi așezată pe pieptul adormitului.

A murit. Ce fac?

Aprindem lumânarea sau toiagul la căpătâi, chemăm medicul de familie pentru certificat constatator (cei adormiți la spital sunt preluați de morgă și se discută cu ei de pașii următori), trimitem pe cineva la biserică pentru un sfeșnic în care vor arde continuu lumânări până la înmormântare, chemăm preotul ca seara să vină să citească stâlpii. Stâlpii sunt de fapt o panihidă împănată cu citiri din Sf. Evanghelie, deci la sfârșit să avem măcar o felie de pâine și un pahar de vin să le ridicăm la Veșnica pomenire. Aceeași rânduială se săvârșește în fiecare seară, până la înmormântare. Se anunță clopotarul să bată clopotul în fiecare zi, vestind adormirea răposatului. Familia se mobili-zează să transporte cât mai curând adormitul la casa mortuară, să cumpere sicriu și cruce, să obțină adeverința de înhumare de la starea civilă, să se pregătească groapa, pomenile și în final praznicul.

Ce-i cu pomul, setul de pomeni, prosoapele, punțile sau găina?

Toate sunt obiceiuri. Preotul are nevoie doar de vin și colivă de fructe ori prăjituri seara la stâlpi, de colivă de grâu și vin la înmormântare (acasă, la biserică și la groapă) și apoi acasă, fiecare pregătește mâncare gătită după puteri. Și la praznic este nevoie de vin și o colivă sau un colac care să fie ridicate la Veșnica pomenire, odată cu câte o farfurie de mâncare. Lumânările să fie cumpărate de la biserică. Toate celelalte sunt obiceiuri și atâta vreme cât le împlinim cu drag, îmbogățesc pomana. Să nu uităm totuși că rugăciunea primează și nu fala sau gura lumii. Prapurii să nu fie purtați de oameni sub influența alcoolului. Dacă dăm batiste ori prosoape, fețe de masă ori pături, căni ori pahare, să fie de calitate, nu ce-i mai ieftin, doar ca să fie, că nu e primit. Pomul să-l împodobim cu fructe ori colaci, nu dulciuri cumpărate. Dacă tot comandăm colaci și prinoase, să le dăm de pomană și să le tă-iem la praznic. Să evităm aperitivul la praznic, dacă nu e gustare caldă, pregătită. Să avem cât mai multe lucruri gătite de familie, chiar dacă facem praznic la casa socială a bisericii ori la un local. Să dăm cât mai mult de pomană la oameni săraci, sau care măcar nu ne sunt rude ori colegi, nu să ne scoatem cinstea obrazului față de membrii familiei. Dacă tot ne străduim să împlinim atâtea obiceiuri și să fie toată lumea mulțumită, să ne gândim în primul rând la sufletul adormitului.

Cât costă înmormântarea?

Nimic. Nu există taxă pentru harul lui Dumnezeu și rugăciunea Bisericii. Suficient că pompele funebre, groapa și pomenile au prețuri fixe. Dacă însă le vom da ceva, cei care s-au ostenit să ne asiste în ducerea la bun sfârșit a acestui moment important în viața familiei vor zice și ei ”bogdaproste”, există în plus și bunul-simț de a contribui după posibilități pentru ca nu doar Dumnezeu să se îngrijească să mai găsim și pe viitor o biserică și un preot prin care să primim anumite haruri ale lui Sale. Nu ar trebui să considerăm mare lucru dacă înapoiem pe plan material ceva pentru daruri neprețuite și duhovnicești. Oamenii educați își manifestă după posibilități aprecierea și recunoștința către preot, cântăreț, clopotar și ce alt personal mai ajută la înmormântare. Unii se gândesc și la biserica pe care o văd în construcție sau implicată în proiecte filantropice ori educaționale.

Dacă facem înmormântarea la altă biserică decât cea din parohia adormitului, trebuie să chemăm pe preotul paroh?

Da, și preotul de acolo are obligația să solicite și el acest lucru și să-și armonizeze programul cu al respectivului preot, să slujească împreună.

Ce e cu agheasma de la 9 zile și cu împărțirea hainelor?

La aproximativ 9 zile după moarte se face pomenire răposatului și un praznic, după puterile familiei. Dacă respectivul a murit acasă, ori a stat în casă până la înmormântare, se face mai întâi agheasmă pentru curățirea casei, apoi se sfințește masa. Cu acest prilej, dacă nu la pomenirea de 40 de zile, hainele bune ale răposatului se adună, se citește o rugăciune specială de către preot și sunt date de pomană, eventual împreună cu altele noi.

Care sunt termenele de pomenire ale adormitului?

La 1 zi se face panihidă cu stâlpi. La 3, de obicei are loc înmormântarea. La 9 zile, când se socotește că sufletul a trecut prin vămi, iarăși pomenire și eventual agheasmă. La 40 de zile, când se hotărăște de Hristos locul răposatului, în Rai sau Iad, încă o pomenire, apoi la 3, 6, 9 luni, sau măcar la 6, după aceea la 1 an și din an în an, până la 7 ani, când pomenirea ia o formă mai amplă. După 7 ani, multe familii pomenesc adormiții lor la ziua numelui, iar unele și la ziua de naștere sau a morții. Pentru cei care veneau regulat la biserică, înainte de pomenire se face Sf. Liturghie.

Se dezgroapă adormitul la 7 ani?

Doar dacă a apărut nevoia de înhumare a altei rude și nu se poate face alături sau deasupra. Altfel, nu se dezgroapă.

Cine nu se îngroapă după rânduiala obișnuită?

Sinucigașii, ateii, cei care au vrut să fie incinerați, se îngroapă cu o ceremonie mai simplă, care nu include slujbă în biserică. La fel, cei care au murit în păcate grele nespovedite, în stare de negrijă și nesimțire duhovnicească, rupți de Biserică prin viața lor și ortodocși doar cu numele, se înmormântează după o rânduială simplă, fără slujbă în biserică.

Ce ar mai trebui să știu?

Adeverința de înhumare în original se dă groparului. O copie se înmânează neapărat preotului. Când la mormânt se va construi o nouă cruce, trebuie anunțat preotul ca să o sfințească. Pentru pruncii născuți morți sau nebotezați, există rânduieli speciale. Pierderile târzii de sarcină fac posibilă înregistrarea pruncului și un ritual al înmormântării. Pruncilor avortați li se poartă de grijă de o manieră deosebită. Copiii morți nebotezați nu ajung în Iad.

Pentru orice nelămuriri, contactați-mă.

Pr. George Ovidiu Chirița (0723733126)

 

Publicat în Liturgice | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Text broșură la sfințirea casei

Parohia Sf. Ilie cartier Speranța

La sfințirea casei

Imagini pentru sfintire casa

De ce să-mi sfințesc locuința?

Esența Ortodoxiei este să-l primim pe Dumnezeu în ființa, în viața, în locuința, în toate ale noastre, iar El să le umple cu harul Său. Orice nu este binecuvântat ori sfințit prezintă o invitație pentru cel rău să-și manifeste lucrarea.

Care este momentul optim al sfințirii locuinței?

Momentul ideal este  înainte de a locui efectiv în ea, după ce am făcut curățenie și am terminat de lucrat la instalații, tencuieli și alte asemenea. Dacă ne-am mutat deja, chemăm neîntârziat preotul, chiar dacă am fi vrut să mai cumpărăm mobilă ori să ne pregătim pentru o masă mai bogată în familie. Orice amânare ne costă în plan duhovnicesc și cel rău își poate manifesta nestingherit influența. Casele particulare au un regim special, acolo se face o agheasmă și înainte de începerea lucrărilor de construcție, pentru spor, ajutor și depărtarea celui viclean.

Ce avem de pregătit pentru sfințire?

Așezăm pe o masă un bol cu apă de sfințit, un mic vas cu untdelemn și un bețigaș igienic cu care se va pecetlui locuința, o candelă sau o lumânare aprinsă, un pomelnic la vii cu familia și cei prezenți, o cățuie, cărbune și tămâie, un sfitoc (mănunchi) de busuioc.

Există cazuri în care se repetă sfințirea?

Dacă am văruit și am acoperit pecetluirea inițială (oricum, în timp, untdelemnul intră în tencuială și abia dacă se mai observă) sau am înnoit substanțial prin casă.

Ce e cu agheasma anuală?

Suntem cu toții păcătoși, și prin aceasta invităm în casă pe cel rău și-i dăm putere asupra vieții noastre. Prin agheasmă îi luăm toate drepturile și puterile asupra casei. De aceea, familiile evlavioase invită o dată pe an preotul să facă o agheasmă în casă. Unele solicită și Sf. Maslu.

Pot să stropesc și eu cu agheasmă prin casă?

Nu este doar permis, ci și indicat să stropim prin casă cu agheasmă mică de la biserică și să tămâiem, rugându-ne pentru binecuvântarea noastră și a familiei. O dată pe săptămână măcar, odată pe lună în cel mai rău caz. Mulți creștini o fac și mai des.

Ce fac cu agheasma și cu untdelemnul sfințit?

Agheasma se folosește dimineața pe nemâncate, la fel ca orice agheasmă mică. Untdelemnul se poate păstra pentru deochi, farmece, ori pune la candelă. Dacă vom avea nevoie mai târziu, folosim untdelemn sfințit la Sf. Maslu, cu același efect, ba chiar mai bogat.

Există cazuri în care nu pot face sfințire, sau nu e primită slujba?

Ca la orice slujbă, dacă ne rugăm sincer și cu credință, Dumnezeu trimite harul Său. Problema este această sinceritate și credință. Dacă stăpânii casei trăiesc necununați, efectul nu va ține foarte mult, iar preotul nu va mai veni a doua oară să sfințească dacă celor doi nu li s-a trezit conștiința și nu au făcut tot posibilul să se cunune grabnic. La fel, dacă fac slujba din superstiție, sau doar ca un eveniment în familie, în care invitatul cel mai important nu e Dumnezeu, efectul rămâne doar în plan psihologic. La fel se întâmplă dacă cei doi sunt cuprinși de patimi ascunse de care nu sunt dispuși să se pocăiască încă, efectul slujbei se va pierde pe măsură ce vor săvârși din nou acele păcate. Oricum, pecetea lui Dumnezeu asupra casei rămâne și încurcă lucrarea celui viclean.

Dacă familia este mixtă, un ortodox căsătorit cu o persoană de altă credință, cum se procedează?

Cum vor cei doi. Oricum, nu pot fi chemați doi preoți de confesiuni diferite în același timp, sau un preot și un pastor. Preotul ortodox, dacă se apelează totuși la slujitori de la mai multe credințe, se cheamă ultimul. Evident că și efectul acestei slujbe va avea de suferit în timp din cauza acestei situații, ca și multe alte aspecte ale vieții de familie.

Există o regulă în privința mesei de după slujbă?

Nu, aceasta ține de dorința multora de a petrece câteva ore împreună cu familia și/sau prietenii cu care să sărbătorească evenimentul. Nu amânăm sfințirea pentru că nu ne permitem organizarea unei mese festive, iar preotul nu vine așteptându-se neapărat să fie așezat la masă, nu face parte din rânduiala lui de slujbă.

Trebuie să fac sfințirea în post?

Nu neapărat. Din contra, dacă invităm mai mulți oaspeți, credincioșii urmăresc în general să fie o zi liberă la sfârșit de săptămână, iar dacă se nimerește post, o zi cu dezlegare la pește. Aceasta pentru că nu toți prietenii sau rudele noastre postesc, ori apreciază bucatele fără carne.

De ce totuși se spune că agheasma în casă se face în zi de post?

În zile de post se presupune că oamenii sunt mai curați, se gândesc mai mult la Dumnezeu, se spovedesc, așa că pot primi harul mai bine. Mulți preferă de aceea ca agheasma anuală să o facă într-unul din cele 4 posturi mai mari, adesea cel al Paștilor, sau dacă nu, într-o miercuri sau vineri, într-un cadru familial mai restrâns, mai intim. La fel când vor și Sf. Maslu în casă. La sfințirea casei, datorită caracterului festiv al momentului, a invitaților și a greutății de a pregăti bucate de post pe placul tuturor, mulți evită zilele în care nu este dezlegare nici măcar la pește. În plus, dacă nu e sărbătoare, lunea, miercurea și vinerea, în orice post, nu e dezlegare nici la vin. Repet, nu există o regulă, nevoile sufletești primează, nu astfel de considerente.

Pentru orice nelămuriri, contactați-mă.

Pr. George Ovidiu Chirița

Tel: 0723733126

 

 

Publicat în Liturgice | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Text broșură despre Taina Cununiei

Parohia Sf. Ilie cartier Speranța

Despre Taina Cununiei

Imagini pentru cununie

Vrem să ne cununăm la biserică. Ce avem de făcut, în ordine?

Se vorbește din timp cu preotul. Nu e bine să fie ultimul de pe listă, Taina Cununiei nu se săvârșește chiar în orice condiții. Să vă spovediți, pentru a fi membri deplini ai Bisericii, curați și uniți haric cu Domnul Hristos, capul ei. Dacă preotul spune că cei doi sunt pregătiți pentru a primi Taina, se programează slujba, preferabil într-o zi de duminică (sau sâmbătă, dar prin pogorământ), și înainte de Cununie obligatoriu se oficiază căsătoria civilă. Mirii vin la biserică cu certificatul de căsătorie și primesc la sfârșit certificat de cununie. Atât ei, cât și nașii, se îmbracă frumos și mai ales decent. Mireasa poartă voal pe cap și nașa un acoperământ de asemenea. Lumânările de cununie le aduc nașii, preferabil de ceară, nu de parafină ieftină. La sfârșit, cei prezenți servesc o mică gustare în spate, oferită de miri, beau un pahar de vin, fac poze și se retrag spre localul unde s-a programat petrecerea.

Care sunt interdicțiile pe care trebuie să le avem în vedere, în privința Tainei?

Mirii să nu fie rude de sânge până la gradul al 7-lea inclusiv. Nu se pot cununa veri primari și secundari, de exemplu, sau cumetrii. Orice preot vă poate lămuri în această privință. De fapt, când există o rudenie de sânge ori spirituală, problema ar trebui discutată cu duhovnicul înainte ca sentimentele să ia avânt, pentru că sunt cazuri în care nu se poate cere dispensă, și oricum, trebuie o argumentație foarte serioasă înaintea episcopului care o acordă. Se are grijă să se evite perioadele înscrise în calendarul creștin că nu se fac nunți. Dacă unul sau ambii soți sunt divorțați, trebuie cerută din timp anularea căsătoriei anterioare de la episcopul lo-cului și asumat un canon care să arate că intenția și pregătirea celor doi pentru o conviețuire bincuvântată este reală. Nașii să fie ortodocși, cununați, și să nu să se afle amândoi la a doua/treia căsătorie. Mireasa ori nașa să nu se găsească în perioada lunară de necurăție, deoarece atunci nu se poate oficia Cununia. Prin pogorământ, preotul poate citi pentru mireasă ori nașă rugăciunea de curățire și oficia Taina, dar nu poate fi obligat, după canoane, să o facă.

Se poate oficia acum logodna, și peste ceva timp Cununia?

Nu, din cauza anumitor abuzuri în această practică, la care se adaugă consecințele canonice pentru doi tineri logodiți religios care nu se mai căsătoresc, Sf. Sinod a hotărât să nu se mai oficieze logodna fără căsătorie. Oricum, logodna este o făgăduință, nu o îngăduință ca cei doi să trăiască împreună. Ruperea logodnei religioase echivalează în canoanele Bisericii cu un divorț, doar că în cazul recăsătoririi nu se mai cere dispensă de la episcop.

Se poate oficia Cununia fără căsătorie civilă?

Nu. Dacă cineva crede că poate constitui o excepție, să vorbească cu preotul și acesta va contacta eventual episcopul locului.

Ce sens au momentele slujbei Cununiei?

Prima parte a slujbei o constituie Logodna, prin care cei doi se făgăduiesc unul altuia înaintea lui Dumnezeu și cer ajutorul Lui pentru ca, prin punerea inelelor în deget, cu nașii ca martori, legătura lor să fie binecuvântată și să capete durabilitate, pregătindu-se pentru momentul Cununiei, când toate vor fi aranjate pentru aceasta. În a doua parte, Cununia propriu-zisă, rugăciunile mai lungi de la început cer lui Dumnezeu ca iubirea tinerilor să fie binecuvântată de Dumnezeu, căpătând un sens duhovnicesc și beneficiind de purtarea Sa de grijă, asemenea familiilor pomenite în rugăciuni și persoanelor sfinte care s-au învrednicit de harul lui Dumnezeu în momente grele ale vieții lor. Unirea mâinilor mirilor simbolizează împletirea vieților lor, de la gând la faptă. Punerea cununilor înseamnă că fiecare devine cunună celuilalt și trebuie purtat ca atare în toată viața. Nașii participă, arătând că își asumă și ei un rol în acest scop. Citirile biblice simbolizează așezarea familiei sub acoperămân-tul legilor dumnezeiești, iar multele cereri, culminând cu Tatăl nostru, arată nevoia de ajutor a mirilor din partea lui Dumnezeu. Paharul de obște (și felia de prescură) vorbește despre faptul că viața va fi gustată împreună de cei doi, primind totul ca de la Dumnezeu. Nu sunt de neglijat cele trei cântări intonate cât preoții, mirii și nașii înconjoară masa cu Sf. Evanghelie, deoarece ele vorbesc atât despre bucuria căsătoriei, cât și despre mucenicia de a se iubi jertfelnic unul pe altul, spre a primi mai multă slavă și har de la Dumnezeu. Ținând mîinile pe Sf. Evanghelie și Sf. Cruce, mirii fac legământ cu Dumnezeu că vor primi binecuvântarea Lui dacă vor trăi creștinește unul cu altul. Luarea cununilor, după cum spune o rugăciune de după, simbolizează nevoia ca cei doi, încununați unul cu altul în Hristos și în Biserică, să-și dobândească în interiorul căsătoriei cununi pe care să le primească în ceruri.

Ce-i cu ”femeia să se teamă de bărbat” și cu supunerea datorată lui?

În orice așezământ trebuie să existe o ierar-hie, cineva să fie capul, iar celălalt trupul. Prin fire, iar într-o căsătorie creștină și prin har, această complementaritate de funcții și slujire este sprijinită de Dumnezeu. Bărbatul este cap și se dăruiește întreg trupului, iar femeia întoarce capului grija ei și-l înalță. Supunerea este întru Domnul, adică fără să fie credincios și jertfelnic, bărbatul pierde ascultarea femeii, spune Sf. Ioan Gură de Aur. De dragul lui Dumnezeu și convinși că El știe mai bine cum trebuie să arate și să funcționeze o iubire adevărată, pentru că Dumnezeu este iubire veșnică, cei doi acceptă această ierarhie, după modelul relației între Hristos și Biserică. Ce-ar fi ca Biserica să nu-L mai vrea pe Hristos cap, ci partener egal cu ea, trupul Lui?! Iar cu temerea, iubirea, până ajunge desăvârșită, are nevoie de un tremur continuu, din partea amândurora, altfel se instalează autosuficiența, rutina, lipsa de respect.

Ce este cu slujba de a 8-a zi după Cununie?

E vorba de o rânduială care prezintă pe cei doi ca familie, nu doar ca indivizi, Bisericii. Mirii vin împreună cu nașii. Se aduc lumânările de cununie la altar, unde se dau cu pomelnic, și o colivă de mulțumire, care va fi împărțită celor prezenți la sfârșit.

Pentru ce motiv se îngăduie divorțul?

Biserica nu îngăduie divorțul, ci ca pe orice păcat, îl iartă, dacă există pocăință și dispoziție de îndreptare, cu canon pe mai mulți ani. Oamenii se căsătoresc, din păcate, fără să aibă înainte o viață creștinească, și se despart, chiar și cununați fiind, tot după capul lor, fără să se sfătuiască cu duhovnicul, dacă îl au și pe acela. Dacă apa s-a putut preface în vin ca să nu se spargă nunta din Cana Galileii, trebuie ca cei doi să-și spună poblemele și necazurile Maicii Domnului și preoților, ca puterea lui Dumnezeu să învie ceea ce în ochii lor apare ca mort.

Pentru orice nelămuriri, contactați-mă.

Pr. George Ovidiu Chirița (0723733126)

 

 

Publicat în Liturgice, Spiritualitate | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Text broșură despre sensul căsătoriei și Cununiei creștine

Parohia Sf. Ilie cartier Speranța

Sensul căsătoriei și Cununiei creștine

Imagine similară

Ce înseamnă Cununia? La ce folosește creștinului?

Momentele cele mai importante ale vieții creștinului, și nevoile sale de bază, sunt împlinite primind anumite Sfinte Taine. Dragostea, traiul împreună al bărbatului și femeii, familia, intră sub acoperământul Tainei Nunții, sau Cununiei. Cei doi se iubesc, vor să trăiască împreună unul cu altul, să își asume un cămin și copii. În același timp, sunt creștini, vor să trăiască în Biserică și prin Biserică să dobândească viața veșnică și împărăția lui Dumnezeu. Prin Cununie, dragostea și relația lor este binecuvântată și sfințită și cei doi primesc ajutorul lui Dumnezeu să rămână împreună, să reziste ispitelor și greutăților, să formeze o unitate indestructibilă, să crească în mod creștinesc copiii. Ca și în Cana Galileii, de față la nunta lor nu e doar familia și Hristos, ci Maica Domnului și Apostolii, adică Biserica, și în această companie, cei doi, chiar dacă vor rămâne fără vin—bucuria traiului împreună—va interveni Hristos și le va însănătoși relația și familia.

Care e diferența între o familie creștină și una necreștină? Între doi creștini necununați care trăiesc împreună și doi creștini cununați?

Familia este un așezământ universal. A exis-tat înainte de creștinism și există în paralel cu creștinismul. Bărbați și femei (mai nou și alte combinații) trăiesc împreună, procreează, cresc copii, se ajută reciproc. Își asumă acest gest în fața familiei, comunității și societății, care se implică și ea în sprijinul lor într-un fel sau altul. Credința celor doi, sau măcar setul lor de valori, ajută și ea la întărirea relației ca să reziste în timp și copiii să beneficieze de aportul ambilor părinți. E-xistă, după cum se vede, multe diferențe de idei și de cultură între familiile din diferite colțuri ale lumii. Familiile de modă nouă încearcă să redefinească mariajul, căutând formule care să micșoreze rata divorțurilor și să aducă mai multă satisfacție celor doi. Mulți oameni se întreabă astăzi de ce să se mai căsătorească, dacă merită să-și asume efortul, și vârsta la care doi oameni își părăsesc căminul, se căsătoresc ori se hotărăsc să aibă copii, crește din ce în ce mai mult. Aceasta din cauza valorilor bărbatului și femeii, principiilor după care își călău-zesc viața. Diferența între o căsătorie trăită în Hristos și în Biserică și una laică, civilă, constă în aceea că Dumnezeu, care este iubire, a întemeiat Biserica prin iubire jertfelnică. Creștinii sunt membrele acestui trup bisericesc care Îl are cap pe Hristos, sunt altoiți pe umanitatea Lui și prin aceasta viața Lui, dumnezeiască și omenească deopotrivă, ajunge să pătrundă prin fiecare celulă a acestui trup. Dumnezeu are cea mai mare experiență în iubire și în viața împreună a Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, în eternitatea Lui. Această iubire și viață de comuniune, prin înomenirea Fiului Său, ajunge la noi și prin har, oamenii primesc ajutorul lui Dumnezeu ca să trăiască și ei iubirea după model și după principii dumnezeiești. Ba mai mult, în afară de principii și model, ortodocșii au păstrat în Biserică marea comoară a faptului că per-soana lui Hristos și a Duhului Sfânt, din lăuntrul celor doi, caută să-i unească și să-i mențină împreună, să-i ridice din căderi, să-i sprijine în greutăți, să le dea un sens întâmplărilor vieții omenești, să le dea o bucurie mai fină și mai înaltă decât cea a plăcerii și a realizărilor lumești. Chiar și pe acestea, se străduiește să le purifice și să le ridice la alt nivel de gândire și simțire. Dumnezeu și sfinții, preoții și bunii creștini, ajută cu toții ca familia să trăiască o dragoste de altă calitate, de alt nivel, mai cuprinzătoa-re, mai puternică, mai durabilă, o dragoste care să-i pregătească și pe părinți, și pe copii, de iubirea și compania lui Dumnezue, a îngerilor și a sfinților, în împărăția Lui, ai cărei cetățeni suntem prin Botez. Cununia este așadar o Taină cu implicații multe, pe lumea această și pe cealaltă. Apare un nonsens în aceste condiții ca doi creștini să trăiască împreună după alt model și să se considere creștini, dar să nu accepte viața de har pe care altoirea lor pe Biserică vrea să le-o ofere în lăuntrul vieții lor. În aceste condiții, ei se mint pe sine că păstrează cu adevărat legătura cu Dumnezeu, iar Biserica nu poate să le cultive iluzia primindu-le jertfele sau pomenile. Ei vor să trăiască măcar parțial după niște adevăruri creștine, dar fără izvorul și susținătorul acelor adevăruri, Domnul Iisus Hristos, Care este însuși Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14: 6). Faptul că multe familii creștine, în jurul lor, în aparență trăiesc la fel și se confruntă cu aceleași probleme, îi inspiră, în loc să caute să se rupă de un astfel de cerc vicios, să se complacă într-o astfel de viață. Din păcate, abia atunci când intră în contact cu o parohie sau o mănăstire în care viața în Hristos se trăiește autentic, își dau seama că viața lor poate să fie altfel, în bine, și că pierd anumite lucruri continuând să-și trăiască viața de familie cum vor ei sau după principii creștine tradiționale, dar fără Hristos și Biserică.

Nu ne-am hotârât încă să ne cununăm. Mai putem veni la biserică?

Bineînțeles, e chiar indicat. Și voi în parte, și relația voastră va respira aerul Bisericii și vindecarea se face în Biserică și printre credincioși, nu acasă ori în lume. Puteți veni, vă închinați, asistați la slujbă, aprindeți o lumânare, dar nu aduceți pomelnic la altar, nu faceți pomeniri, nu cumpărați obiecte bisericești să le donați bisericii. Dacă vreți, preotul vă poate ajuta prin rugăciune acasă, îi dați un pomelnic după slujbă.

Vreau să mă cunun, insist periodic pentru aceasta în familie, dar soțul/soția nu vrea. Ce fac?

Cauți să trăiești viața ta personală, chiar dacă familială nu se poate, în Hristos și în Biseri-că. Te spovedești, trăiești tu în Biserică drept creștin cu drepturi depline, îți crești în Bise-rică copiii, iei un canon de rugăciune pentru întoarcerea celuilalt soț la credință și viață bisericească. Oricum, pilda și viața ta duhovnicească va ajuta familia.

Trebuie să fim căsătoriți civil înainte de Cununie?

Da, este stipulat chiar în Constituție. Angajamentul civil face parte din pregătirea și dovedirea hotărârii celor doi de a viețui împreună, indispensabil ca preotul să-i consi-dere minimal pregătiți pentru Taină.

Ce fel de nași alegem?

Amândoi ortodocși, cununați civil și religios, preferabil buni creștini, să nu fie doar martori, ci și îndrumători spirituali, chiar dacă rolul nașilor de cununie nu este la fel de mare ca al celor de Botez.

Dacă soțul / soția nu e ortodox, cum procedez?

Nu forța conștiința preotului sau episcopului cerând căsătorie mixtă. Până ce nu se convertește și celălalt, rămâne un ritual fără conținut. Trăiește tu ortodox, fii implicat/ă în Biserică, crește copiii ortodox, roagă-te pentru întoarcerea sinceră a lui/ei.

Pentru orice nelămuri, contactați-mă.

Pr. George Ovidiu Chirița (0723733126)

 

Publicat în Liturgice, Spiritualitate | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu