Uniformitatea rânduielilor de slujbă

Imagini pentru uniformitatea slujbei

Un accent deosebit cade în Ortodoxie pe unitate, unire, comuniune, complementaritate, unicitate. Toate se unesc în Dumnezeu și de la El izvorăște unitatea și plinătatea tuturor.

În teologia creștină, studiul părților nu pierde niciodată din vedere întregul, al bolii sănătatea, al prezentului originalul sau finalitatea. Se fac distincții, se observă antinomii și excepții, însă rămâne echilibrul și armonia ansamblului; se pun granițe, limite, reguli și legi, se merge în profunzime, dar viziunea panoramică și funcționarea generală a comuniunii divino-umane, creat-necreat, însoțește pe cea microscopică, analitică.

Oricâte secții are teologia, rămâne una și unitară, exprimând în cuvinte, înțelesuri și fapte create pe Dumnezeu cel negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns[1], Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Spiritualitatea ortodoxă a căutat în timp cuprinderea, analiza și sinteza experienței bisericești a unirii cu Dumnezeu, pe care Fiul, ca Arhiereu, a cerut-o de la Tatăl (Ioan cap. 17), iar Apostolii și urmașii lor au căutat să o trăiască în Biserică (1 In. 1: 1-4).

Sfinții Părinți numesc rugăciunea îndeletnicirea de căpetenie a celui care dorește să se curățească, să se lumineze și să se unească negrăit cu Dumnezeu. Ea constituie fiica cea mare a iubirii, modul de viață dumnezeiesc, de aceea prin rugăciune se luptă și se transferă viață, prin har, celui pentru care mijlocește cineva (1 In. 4: 16; 5: 11-16; Rom. 15: 30). Rugăciunea are două trepte, în funcție de felul în care lucrează în cadrul ei mintea, simțirea, cuvântul și trupul. Prima este cea a rugăciunii în care cuvintele și gesturile sunt alese și aranjate pentru a-L ruga și lăuda pe Dumnezeu cât mai ales și potrivit, în cadrul cultului privat, acasă, și public, la biserică, acolo unde pregătesc, înconjoară și mijlocesc anumite lucrări sfinte ale harului necreat și mai presus de cuvânt membrilor credincioși ai Bisericii. A doua este cea a rugăciunii inimii, sau rugăciunii duhovnicești, prin care lăudăm pe Dumnezeu în inimile noastre, o rugăciune de un singur gând și cuvânt, care se dorește a mijloci harul necreat și mai presus de cuvânt, unind pe om cu Dumnezeu cel Unul în Treime, de o manieră inefabilă și indescriptibilă omenește, dar deschisă experimentării tuturora, în Biserică, dacă depun efortul necesar. Într-un fel sau altul, plenar sau minimal, toți credincioșii pășesc pe ambele trepte ale rugăciunii. De exemplu, un părinte filocalic afirmă că orice rugăciune scurtă, repetată des pe parcursul zilei, va fi socotită credinciosului simplu drept început al virtuții rugăciunii duhovnicești.

Pe măsură ce secolele au trecut și generațiile s-au adunat, viața întru Duhul Sfânt a Bisericii și-a îmbogățit experiența. Dogmele, spiritualitatea, canoanele, cultul, muzica, au trecut prin perioade succesive de amplificare, sintetizare, simplificare, înnoire, adaptare, primenire, adâncire și detaliere. Rugăciunea, pe baza experienței sfinților, dar și a tuturor credincioșilor, a trecut prin aceleași etape. Datorită râvnei deosebite a nevoitorilor, mai ales din lumea monahală, rugăciunea inimii a ajuns la o formă mai unitară atât a practicii ei, cât și a pregătirii necesare rostirii ei cu succes, și e sintetizată mai bine, chiar dacă nu în manuale sintetice, cât în câteva colecții de tip filocalic și mai ales în practica îndrumătorilor duhovnicești care vorbesc admirabil de unitar limba nerostită a Duhului. Puținele cuvinte ale rugăciunii minții, cu puținele ei variante, au la bază, după cum demonstrează sau măcar lasă a se înțelege nevoitorii, o bogată cultură teologică, dogmatică, biblică, patristică, istorică, liturgică și chiar laică. Odată digerată și practicată, această cultură se unește în practica și metoda rugăciunii de un singur cuvânt, care se pregătește de inițiativa dumnezeiască a luminării mai presus de înțelegere.

Rugăciunea liturgică, prima treaptă de care vorbeam, a trecut prin mai multe etape, în care amprenta cea mai durabilă și-au pus-o obștile monahale de prestigiu panortodox și sfinții cu preocupări liturgice, astfel încât caracterul ei de primă treaptă, legată de a doua, dar și cu viață de sine stătătoare, să se conserve, primenească și înnoiască. Intervențiile neavenite și neinspirate în cultul public și privat sunt numeroase și pe undeva de înțeles, datorită caracterului ei popular. Unii au căutat să simplifice, din motive binecuvântate sau nu, alții să adauge, cu mai mult sau mai puțină pricepere. Esențialul a rămas, din fericire, nealterat. A apărut tiparul, s-au înmulțit mijloacele și oportunitățile de călătorie și pelerinaj, apoi mijloacele de comunicare. Schimburile culturale, academice, traducerile, edițiile critice, și-au adus contribuția lor. Marile Biserici Ortodoxe locale au astăzi în mare parte un cult unitar, și cărți de cult valabile pe tot cuprinsul lor, explicate istoric și duhovnicește clerului anume pregătit să le recomande și să le folosească. Există forme de cult în curs de elaborare, ca răspuns la situații concrete noi, moderne, precum și din cele opționale, ca acatistele, paraclisele, și altele asemenea. Variabilitatea de la o Biserică la alta nu presupune așa multe elemente încât un credincios ori un cleric să se simtă stingherit dacă participă la slujbă departe de casă.

Astăzi nu mai este posibilă revenirea la cultul considerat mai simplu al unei anumite perioade istorice, pentru că nu a existat niciodată o uniformitate absolută. Există un efort de cercetare și înțelegere a rânduielilor de slujbă de-a lungul secolelor, în diferite regiuni, astfel ca rânduielile actuale să poată fi practicate conștient, să cântăm cu înțelegere, cum îndeamnă Psalmistul (Ps. 46: 7). Considerând rugăciunea citită și cântată alături și în analogie cu rugăciunea inimii, privind la lucrarea lui Dumnezeu de-a lungul secolelor, precum și la mentalitatea credincioșilor de astăzi, obișnuiți cu uniformitatea, cu aceleași mijloace pentru ajungerea la același scop, devine clar că în mare parte, elementele care compun slujbele de astăzi, precum și felul unitar și uniform de prezentare, sunt rezultatul lucrării lui Dumnezeu.

Având în vedere că ne unim toți cu același Dumnezeu, prin același har, este firesc să o facem unitar și în mare parte la fel. Există o zonă cuantică de negociere, de adaptare, de încercare, până ne lămurim ce este bine și vrednic de ținut ca experiență a Duhului (1 Tes. 5: 21), iar în liturgică, aici intervine episcopul, parohul, eclesiarhul, protosul ori canonarhul, cu așa numitul drept de hotărâre al celui mai mare, hotărând ce se face când nu există o rânduială fixă, când trebuie alăturate două slujbe diferite, când apare o situație cu totul excepțională, fără legătură cu comoditatea, graba, populismul ori inventivitatea personală, când există anumite repetiții flagrante, încă neabordate de editori, sau când anumite tropare sunt puse tocmai pentru a umple un anumit răstimp, în măsura în care e nevoie de ele, de exemplu cât preotul are de stropit cu agheasmă ori de pecetluit cu untdelemn în toată gospodăria sau edificiul. De cele mai multe ori ajunge o combinare sau o mutare dintr-un loc în altul a anumitor rânduieli. Sunt de evitat și adăugirile, sau de abordat numai de către părinții care se remarcă printr-o mare acrivie liturgică, singurii cu autoritatea duhovnicească să le facă, altfel acestea nu fac decât să mascheze artistic omiterile lor necanonice.

După exemplul preotului de mir din pateric ce vedea pe Duhul Sfânt coborându-se la fiecare slujbă, și nu considera că lucrează ceva deosebit, ci căuta ”doar” să se țină curat și să respecte rânduielile Bisericii locale, să ne alăturăm simplității lui ca ajungem să ne bucurăm de simplitatea rugăciunii inimii.

Pr. George Ovidiu Chirița

[1] Liturghierul, prima rugăciune din cadrul Anaforalei.

Reclame

Despre Pr. George Ovidiu Chirița

Om, bărbat, creștin, soț, tată, preot și român
Acest articol a fost publicat în Liturgice, Spiritualitate și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s