Text broșură despre Spovedanie

Parohia Sf. Ilie cartier Speranța

La Spovedanie

Imagini pentru spovedanie

Ce este păcatul?

Tot ce săvârșește omul rău, sau greșit, ori nedeplin, sau împotriva cuvântului dumnezeiesc, ori nu face deși ar putea, înseamnă păcat.

Dacă nu îmi dau seama, sau nu știu că ceva este păcat, mai sunt vinovat?

Da, la fel ca în cazul legilor omenești, nu ești scutit de consecințe pentru că nu le cunoști, indiferent de motiv. Neștiința care nu provine din lene, sau rea-voință, micșorează vina și urmările păcatului, dar nu le anulează.

De câte feluri sunt păcatele?

Există multe clasificări. Păcate capitale—din care izvorăsc altele, păcate de moarte—care omoară sufletul, păcate împotriva Duhului Sfânt—care ne rup de izvorul harului, Persoana Sf. Duh, păcate cu gândul, cu cuvântul, cu fapta, întru știință și neștiință, păcate trupești și duhovnicești, împotriva noastră înșine sau a vieții aproapelui.

Când începe vina pentru păcat?

Nu putem opri niciodată gândurile păcătoase, ori impulsurile, uneori inexplicabile, spre păcat. Nici discuția minții cu ispita nu este păcat, câtă vreme nu ne îndulcim cu această conversație în poarta sufletului și trupului nostru, ci doar vrem să ne lămurim în privința izvorul gândului ori dispoziției păcătoase ce ne încearcă, sau dacă gândul ori starea respectivă sunt păcătoase ori nu. Această discuție comportă riscuri duhovnicești, așa că mai bine nu ne angajăm în ea fără binecuvântarea duhovnicului. Ce este dincolo de momeala gândului și a simțirii, adică primirea lor ca bune, sau negocierea cu ele pentru săvârșirea păcatului, nu mai vorbim de lucrarea păcatului în sine, chiar și în gând, toate înseamnă păcat.

Care sunt urmările păcatului?

Împovărarea sufletească și trupească, răniri și boli duhovnicești, psihice sau trupești, întunecarea făpturii noastre, ruperea de Dumnezeu și de Biserică, din al cărei trup facem parte și ne hrănim, pierderea harului și apropierii de Dumnezeu, pierderea sălășluirii Lui în noi, pierderea liniștii și libertății, a stării binecuvântate în care putem să nu păcătuim, suntem deasupra ispitelor de tot felul și avem râvnă și bucurie pentru o viață unită cu Dumnezeu. Nu mai avem putere și control asupra gândurilor, sentimentelor, lucrărilor noastre, imaginile, amintirile și nălucirile ne bântuie, relațiile cu ceilalți se deteriorează, devenim mai slabi și mai ineficienți zi de zi.

Toate acestea se rezolvă numai la preot, sau și la psiholog, ori psihiatru?

Una din problemele cu primii poate fi ca viziunea lor asupra omului și a stării lui de normalitate să fie una care ignoră sau se împotrivește duhovniciei părinților Bisericii. Dacă sunt oameni credincioși, cel puțin în România, psihologii pot ajuta cu o mulțime de activități și mici trucuri mentale care să ajute omul să facă față unor probleme în viața de zi cu zi. Îl pot face să se autodescopere mai bine prin diferite mijloace ascunse în jocuri, desene, mici teste aparent fără legătură cu intimitățile persoanei. Este bine însă ca duhovnicul să fie la current cu conținutul sesiunilor de terapie. Psihiatrii au la bază Facultatea de medicină și pot prescrie medicamente care ajută la ținerea în frâu a unor simptome ce tulbură serios uneori viața cotidiană și din comunitate a omului. Important este să-i alegem pe cei mai echilibrați și mai moderați în dozarea medicamentelor. Duhovnicul are datoria să observe dacă anumite simptome țin de viața duhovnicească, de influențe demonice, sau izvorăsc din dezechilibre organice pe care doar medicamentele pot să le țină în frâu și să insiste ca persoana din fața lui să se străduiască a fi părtașă la propria vindecare, să nu se bizuie doar pe pastile, și să îi citească periodic molitfe și să o invite la Sf. Maslu, Spovedanie și Împărtășanie.

Pot merge la orice preot să mă spovedesc, sau trebuie să mă duc la preotul paroh?

Ideal este să fim ucenicii părintelui paroh, mergând regulat la biserica din apropiere, ca să ne cunoască mai bine prin deasa întâlnire cu diferite ocazii și în relație cu ceilalți membri ai comunității. Mai nou, mijloacele de transport, înmulțirea preoților și a mănăstirilor și bisericilor, fac pe mulți să-și aleagă duhovnic unde cred că și-au găsit un părinte pe frecvența lor sufletească, ba chiar merg și la biserica unde se simt mai bine și le place mai mult. Atâta vreme cât nu o fac din motive superficiale ori egoiste și rămân la același duhovnic peste ani, înțelegând să vorbească deschis și detaliat cu părintele lor, care nu are cum să-i cunoască în viața cotidiană și să obțină informații din surse complementare, și respectă și preotul din parohie, nu sunt probleme. Cunoașterea de sine devine de căpătâi la astfel de persoane, care trebuie să se poată analiza pe sine suficient de bine încât să poată oferi duhovnicului o imagine corectă și completă a vieții lor .

Trebuie să consult un îndreptar, sau să scriu pe hârtie păcatele?

Creștinii mai avansați și scrupuloși caută să cunoas-că păcatele în toate detaliile și lucrarea lor, pentru a se lupta mai bine cu ispitele și simți mai apăsat prezența lui Dumnezeu în lăuntrul și viața lor. Din când în când, un îndreptar este potrivit a se consulta și păcatele să se scrie (după Spovedanie, hârtia se rupe și se arde), dar se recomandă ca tot duhovnicul să-l indice pe cel mai potrivit fondului sufletesc al ucenicului.

Ce este spovedania generală?

Când moartea acestuia ori distanța fizică de părinte face imposibilă continuarea relației cu el, noul duhovnic ne va solicita să spunem încă o dată, pentru a ne cunoaște mai bine și în folosul nostru, păcatele mai mari săvârșite în trecut, chiar dacă au fost dezlegate. Alteori, dorind să mai trecem o dată în revistă toate păcatele, în detaliu, pocăindu-ne mai apăsat de ele, folosim un îndreptar, le scriem pe hârtie, ba chiar mai spunem o dată păcate din trecut de care acum ne pare mai rău și de care ne dăm seama chiar mai bine decât atunci când le-am mărturisit prima oară.

Care sunt efectele Mărturisirii? Am și eu ceva de făcut ca să le simt?

Enumerând urmările păcatului, am observant atât ce am pierdut prin păcat, cât și ce se anulează prin mărturisire și dezlegare, pentru care preoții au putere de la Dumnezeu (Ioan 20: 21-23). Judecându-ne pe sine, scăpăm de judecata lui Dumnezeu (1 Cor. 11: 31) și ne reunim cu Hristos și cu Biserica, iar Duhul Sfânt revine în lăuntrul și viața noastră. Mai mult și concret, ne învrednicim de Trupul și Sângele Domnului. Tainele nu sunt magie, puterea lui Dumnezeu, harul Lui plin de dragoste, au nevoie de credința, deschiderea noastră, conștientizarea păcatului, părerea noastră de rău și hotărârea de a nu-l mai săvârși.

Ce reprezintă canonul?

Canonul, sau epitimia, sunt o rețetă care trebuie tratată cu aceeași seriozitate cu care primim un regim sau un medicament de la medic. Necredința și superficialitatea în respectarea canonului duc la pierderea harului dumnezeiesc, mai ales că de multe ori îl primim în sfătuire cu duhovnicul.

Cât de des trebuie să mă spovedesc?

În principiu, oricând simt nevoia cer spovedanie. Unii au nevoie de spovedanie săptămânală sau la 2-3 săptămâni, alții de 3-4 ori pe an. Începătorii nu trebuie să lase să treacă mai mult de 30-40 de zile. Cei care vor să se împărtășească des vor veni înainte de fiecare împărtășire, dacă așa le solicită părintele. Înainte de mărturisire nu se cere post! Înainte de a fi nași de Botez ori Cununie, de a călători, sau femeia înainte de naștere, trebuie să ne spovedim.

De ce nu mă simt ușurat și cad iar în aceleași păcate?

Deoarece nu mi-a părut rău și nu m-am hotârât să urăsc și să lupt cu păcatul din toată ființa. Poate m-am spovedit la repezeală, fără să-mi cercetez conștiința, poate mi-a fost rușine să spun tot, sau am uitat un păcat mare. Poate nu am avut încredere în cuvântul părintelui meu. Remediez situația spovedindu-mă mai des, luptând mai mult cu mine însumi, strigând la Dumnezeu, având o atitudine mai smerită și răbdând ocările și durerile fără de voie pe care mi le trimite Dumnezeu ca să mă aducă în starea potrivită pentru harul Său.

Ce mă fac cu păcatele pe care le-am uitat sau de care poate nu-mi dau seama o viață întreagă?

Avem nevoie de mila lui Dumnezeu, care vine însă peste cei milostivi (Mat. 5: 7). Sf. Iacov spune că ”mila biruiește în fața judecății” (Iacov 2: 13) și Sf. Petru că ”dragostea acoperă mulțime de păcate” (1 Pt. 4: 8). Milostenia, mai ales în beneficul celor pe care nu-i cunoaștem sau nu o merită, acoperă păcate. Milostenia sufletească, adică ajutorul dat celui în păcate sau cu nelămuriri de credință, are același efect (Iacov 5: 20).

Care este legătura cu Botezul, ori Sf. Maslu?

Spovedania este numită ”al doilea Botez” pentru că ne scapă de cel rău, ne renaște sufletește și ne reunește cu Dumnezeu și Biserica. Maslul pregătește sufletul pentru primirea Spovedaniei, sau accelerează vindecarea sufletească și grăbește reunirea desăvârșită cu Hristos, după Mărturisire.

Pentru orice nelămuriri, contactați-mă.

Pr. George Ovidiu Chirița (0723733126)

 

Anunțuri

Despre Pr. George Chirița

Om, bărbat, creștin, soț, tată, preot și român
Acest articol a fost publicat în Liturgice, Spiritualitate și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Text broșură despre Spovedanie

  1. Istrate zice:

    Hristos S-a-nălţat,

    Părinte, respectăm (ne închinăm la) crucile de pe drumurile din Germania de exemplu (luterane), sau le lipsește ceva? Sau au ceva în plus, un Iisus sculptat f expresiv, suferință+ smerenie, care totuși nu ne reprezintă ortodoxia? Sau Crucea e tot Cruce? Și uite-așa, „marii antiecumenişti” sunt în situația de a căuta ceva bun la cei de altă confesiune…

    • Prin rugăciunea de sfințire, orice cruce primește puterea lemnului de viață făcător al Crucii Mântuitorului Hristos. Orice altă cruce, este fie un semn obișnuit, fără simbolistică religioasă, un X (acesta e sensul literal al cuvântului cruce în ebraică), fie un semn aducător aminte de Crucea Mântuitorului (atât poate fi o cruce înălțată de cineva care se consideră creștin, dar nu este, nefiind ortodox, în Biserică). Dacă vezi o cruce catolică ori luterană și-ți faci cruce, ca ortodox, nu e păcat, te-ai folosit de semnul acela să-ți manifești credința ta, să-ți aduce aminte poate de ”Doamne Iisuse”. Dar nici nu o considerăm un obiect de cult, așa ceva nu se poate în afara Bisericii. Și nu cred că nu există nimic bun în afara Bisericii, dar să nu uităm că Biserica e plinirea Celui ce plinește toate, întru toți. Îndumnezeirea și înfierea noastră se face în Biserică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s