Text broșură despre sarcina și lăuzia mămicii ortodoxe

Parohia Sf. Ilie cartier Speranța

Pentru mămica însărcinată și lăuză, până la Botez

Îmi doresc un copil binecuvântat. Ce să fac?

Să te mărturisești și să începi să trăiești creștinește, în Biserica Ortodoxă. Să-ți găsești un duhovnic pentru tot restul vieții, pentru tine și apoi și pentru copilul tău.  Să fii cununată. Să fii hotărâtă a trăi curat și cumpătat. Să participi des la Sf. Maslu, pentru a grăbi vindecarea ta sufletească și trupească. Să procedeze asemenea și soțul. Să eviți pentru concepere zilele de post și sărbătorile. Dacă ai scăpat din vedere aceste lucruri, vorbește cu duhovnicul cum să repari tot ce se mai poate.

Am rămas însărcinată. Ce trebuie să fac să fie totul bine?

În afară de a te lăsa de fumat, de ceartă, de ascultat muzică la maxim, și de a te înscrie la un medic în evidență, ar mai fi câteva lucruri de făcut. Rugăciunea minții, ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa” și altele să nu lipsească din mintea ta de dimineață până seara. Evită tulburările gen mânie, depresie, lene, ponderează poftele, nu toate sunt naturale stării de graviduță. Evită dacă se poate de tot viața intimă. Mergi des la Sf. Maslu. Mărturisește-te și dacă se poate, împărtășește-te cât de des. În ultimele săptămâni de sarcină, spovedește-te și împărtășește-te, indiferent de vrednicie, așa spun Sfinții Părinți ai Bisericii. Ai încredere în mila lui Dumnezeu. Orice apare la vreo ecografie, discută și cu duhovnicul.

Pot să-mi aleg orice ginecolog?

Teoretic, da. În primul rând căutăm unul cu o reputație bună atât profesional, cât și în ceea ce privește relația cu pacienții și disponibilitatea de a face eforturi pentru ei. De asemenea, evităm pe cel mai cunoscut prestator de avorturi din localitate, deoarece poartă asupra lui păcate îngrozitoare care își pun amprenta asupra practicii lui medicale și nu vrem să fim în preajma lui când îl ajunge mânia lui Dumnezeu. Uneori, din păcate, nu avem de ales, de aceea se cuvine să ne rugăm  din toate puterile să fie călăuzită de Dumnezeu mintea și mâna medicului, moașei, asistentelor și a tuturor celor implicați în actul medical.

Mi s-a spus că voi avea un copil cu malformații. Ce fac?

În primul rând nu ești singură în asta și nu lua hotărâri de una singură, luând în calcul frica de moment și numai ce spune medicul, bazat pe cunoștințele și statistica medicală. Ai credință în Dumnezeu, ascultă-ți conștiința, vorbește cu duhovnicul. Problema nu este copilul, ci eu. Lipsa mea de curaj, de credință, faptul că sunt dispusă a crede că mi-ar fi mie mai bine fără acest copil, că acelui copil, copilul meu, i-ar fi mai bine dacă nu se naște și nu suferă. Și încă ceva: statistica bisericească spune că de multe ori, sarcini cu probleme, copii diagnosticați cu malformații, ajung la termen fără probleme și copiii se nasc normali. În aceste cazuri, părinții se mobilizează exemplar, merg la spovedit, la Sf. Maslu, cât de des, călătoresc la mănăstiri cu icoane făcătoare de minuni, cu moaște sau morminte ale unor sfinți, rugându-se cu credință și nădejde până în ultima clipă să fie totul bine, pregătiți și pentru a-și asuma voia lui Dumnezeu, oricare ar fi. Chiar și când se nasc copii cu probleme, ei întăresc pe părinții credincioși în dragostea unul față de altul și față de copil, îi fac să progreseze ca oameni și creștini. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Crucea se duce mai ușor și nu reprezintă o greutate fără sens, ci una care ne modelează. În plus, multe familii necredincioase ne rușinează prin grija și dragostea față de copiii lor cu dizabilități, mărturisind că acei copii i-au făcut mai buni și mai puternici, ba chiar au avut curaj să conceapă și alții, în ciuda riscurilor medicale.

Am născut. Ce am de făcut?

Practic, în a 8-a zi după naștere (prima e chiar ziua nașterii) sau într-o zi imediat după, preotul vine la casa mămicii, sfințește apă și rostește câteva rugăciuni de lăuzie. Ele au rolul de a întări mămica sufletește și trupește după naștere și de a o feri de lucrarea celui rău. În vechime, agheasma avea rolul de a curăți casa în care s-a întâmplat nașterea. Se anunță din timp preotul, cu câteva zile înainte! Până într-a 8-a zi, mama și pruncul pot ieși afară, se face băiță celui mic, biserica e singurul loc unde nu intră mămica din cauza stării de necurăție în care se află până la împlinirea a 40 de zile. În aceeași zi, preotul poate citi și pruncului rugăciunea de punere a numelui de creștin, în urma căreia copilul e socotit creștin nebotezat și îl putem pomeni la rugăciunea Bisericii, cu excepția Sf. Liturghii. Regula este ca acea rugăciune să se citească la biserică, în pridvor, unde pruncul e adus de tată, o rudă, viitorii nași ori un alt cunoscut. Ar însemna ca în prima duminică ori sărbătoare după împlinirea celor 8 zile, dimineața devreme, înainte de începerea Sf. Liturghii, să se săvârșească această rânduială. Dacă familia nu se poate mobiliza, ori nu se anunță din timp preotul, acesta poate, prin pogorământ, să rostească rugăciunea la casa familiei, odată cu molitfa de 8 zile.

Ce fac la 40 de zile?

În prima zi cu slujbă la biserică după împlinirea celor 40 de zile, mămica vine devreme la biserică, înainte de începerea Sf. Liturghii, aducând și copilul. În pridvor sau în spate, la intrarea în pronaos, i se citesc rugăciunile de curățire, apoi se citesc și copilului încă un set de rugăciuni care îl aduc mai aproape de momentul Botezului și renașterii duhovnicești, după care se încredințează copilul preotului, iar ea merge și se închină la icoane, ca orice creștin, urmând să primească pruncul de lângă iconostasul mic, după ce părintele îl îmbisericește, adică îl închină sfinților, pe la icoane, în văzul comunității. Închinarea în Sf. Altar este mai potrivită după Botez. Din acest moment, mămica poate și se cuvine să-și reia ritmul obișnuit de venire la biserică. În funcție de împrejurări și de discuția cu preotul, de acum se poate vorbi de programarea slujbei Botezului.

Cât de mult pot amâna Botezul?

Dacă pruncul este sănătos, nu există un termen. Cu cât părinții sunt mai implicați în viața Bisericii, sau măcar unul dintre ei, cu atât și preotul va recomanda să nu se mai amâne, ca apoi copilul să fie împărtășit des și să fie dus și pe la alte slujbe de folos. El primește sensibil, chiar dacă mai puțin conștient, harul Bisericii și se dezvoltă mai natural și mai bine, mai ales dacă și educația din familie este creștinească. Dacă părinții nu au o legătură cu Biserica, ori sunt probleme cu nașii, care ori nu au venit în țară, ori nu s-au spovedit înainte de Botez, ori doi tineri care trăiesc necununați se consideră în drept să fie nași, atunci conștiința va îndemna preotul să pregătească mai bine și pentru mai mult timp Botezul, ca acesta să aibă sensul și conținutul care trebuie, în beneficiul pruncului și al Bisericii din a cărei trup acesta va face parte.

Pentru orice nelămuriri, contactați-mă.

Pr. George Ovidiu Chirița (0723733126)

 

 

Anunțuri

Despre Pr. George Chirița

Om, bărbat, creștin, soț, tată, preot și român
Acest articol a fost publicat în Liturgice, Spiritualitate și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s