Întru apărarea Păstorului și Mitropolitului nostru

Răspunsul preoților din Protopopiatul Piatra-Neamț la scrisoarea unor preoți și credincioși adresata IPS Teofan, prin care amenință cu nepomenirea ierarhului

Ca ei să fie desăvârșiți întru unime (Ioan 17, 23)

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Biserica Ortodoxă, așa cum mărturisim în Crez, este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Când spunem că este Biserica cea Una, înțelegem pe de o parte unicitatea ei, ea este unica, dar înțelegem și că este unitară, o familie de oameni uniți în har și iubire, mădulare ale aceluiași Trup al lui Hristos (Rom. 12, 5; I Cor. 12, 20-27; Ef. 5, 30). Pe deasupra, ea este și întreagă, în sensul că nu-i lipsește nimic (Ef. 5, 27). Înainte de patima Sa, Domnul S-a rugat Tatălui ca ucenicii Lui să rămână uniți pentru a gusta bucuria dumnezeiască a unității Persoanelor Sfintei Treimi, revărsată în Biserica dreptslăvitoare (In 17, 21).

Ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul, Sfântul Ignatie Teoforul, adică Purtătorul de Dumnezeu, spunea că Biserica ființează acolo unde este episcopul și doar acolo există cu adevărat validă Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Său (Epistola către Smirneni, 8-9). Semnele văzute ale prezenței episcopului în fiecare biserică sunt: pomenirea lui la sfintele slujbe, Sfântul Antimis cu semnătura episcopului, care este așezat pe Sfânta Masă din Altar și scaunul arhieresc cu tabloul episcopului.

Nepomenirea episcopului înseamnă, fie că preotul are un conflict personal cu acesta, având ceva să-i reproșeze, fie că episcopul a devenit eretic, propovăduind public învățături neortodoxe, și atunci preotul își protejează turma de cineva care s-a poziționat în afara Bisericii și a pierdut harul Duhului Sfânt.

În prima situație posibilă, pentru că nu a așteptat ca Sinodul Bisericii să se pronunțe și a tulburat cu de la sine putere pe credincioși, preotul poate fi caterisit și poate pierde preoția conform canoanelor 31 și 55 apostolice, 21 de la Sinodul IV Ecumenic, 13-15 de la Sinodul I-II din Constantinopol din 861, dacă stăruie în această despărțire.

În cea doua situație, dacă se confirmă prin propovăduire publică starea de erezie a episcopului, astfel încât toată lumea să fie martoră, preotul primește chiar și laude, deși poate a procedat astfel fără să existe (încă) o hotărâre a Sinodului Bisericii (cf. canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din 861).

Din fericire, fraților și surorilor, o astfel de situație nu există în Arhiepiscopia Iașilor, din Trupul căreia facem parte cu toții, preoți și credincioși. Părintele Mitropolit Teofan dovedește prin viața și cuvântul Său că Duhul Sfânt lucrează în și printr-însul, fără să ne putem îndoi de iubirea și fidelitatea lui față de Dumnezeu, față de Biserica încredințată spre păstorire și față de adevărurile credinței ortodoxe.

Există însă printre noi câțiva preoți, sprijiniți și de cîțiva creștini, care tind să se lipsească singuri de harul lui Dumnezeu și să se rupă de Biserică renunțând la pomenirea Mitropolitului nostru la slujbe. Aceasta în pofida faptului că nu l-au auzit, nici nu l-au văzut propovăduind altfel decât drept cuvântul Adevărului, conform Sfintei Tradiții a Bisericii, în armonie cu glasul plin de Duhul Sfânt al Sfinților Părinți.

Contestatarii au în vedere în primul rând semnătura Înaltpreasfinției Sale pe un document al recentului Sinod din Creta, care s-a desfășurat în iunie 2016. Cu acest prilej, după foarte mult timp, aproape 150 de episcopi ortodocși, reprezentând 10 Biserici Ortodoxe autocefale și aproximativ jumătate din creștinii ortodocși din lume, s-au întrunit pentru a discuta unele probleme bisericești care ne privesc pe toți. Documentul cu pricina privește relația Bisericii Ortodoxe cu eterodocșii, adică aceia care mărturisesc o credință în Domnul Iisus Hristos diferită față de cea a Bisericii.

Contestatarii echivalează această semnătură cu o propovăduire publică a unei învățături străine de Ortodoxie. Semnătura este publică, dar nu propovăduiește nici o învățătură străină, exprimând acordul față de conținutul din acel moment al documentului. Deși conținutul este ortodox, documentul mai are nevoie de adăugiri și precizări, și tocmai de aceea credem că Părintele Mitropolit Teofan nu se grăbește în a-l prezenta poporului dreptcredincios drept o hotărâre cu putere normativă pentru viața Bisericii, mai ales că documentele Sinodului din Creta nu au intrat încă într-un proces de receptare și rezultatele sale nu au fost discutate sau contestate în nici unul din Sinoadele Bisericilor locale participante sau neparticipante în Creta.

Însuși Comunicatul public emis de Biroul de presă al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în data de 13 august 2016 consideră acest document “în stare de analiză, nedefinitivat” și că “lipsa unui consens panortodox plasează documentul într-un proces de revizuire totală sau parțială, fiind necesare discuții, amendamente sau completări”, care își vor găsi soluționarea la viitoarele întruniri frățești ale ierarhilor ortodocși. Chiar și episcopii care nu au dorit să-și pună semnătura pe unele din documentele Sinodului au rămas în comuniune cu ceilalți care l-au semnat. Atunci când unii creștini, vizitând Biserici surori care nu au participat în Creta, au vrut să le convingă de așa-zisa erezie a episcopilor participanți, au constatat că acestea (Biserica Georgiei de pildă), au rămas în comuniune frățească cu episcopii noștri, între care și Înaltpreasfințitul Teofan, urmând să se implice în precizarea și completarea documentelor cu pricina la un sinod viitor.

Cu toate că Regulamentele și Canoanele Bisericii osândesc aspru pe cei care tulbură familia Ortodoxiei și provoacă dezbinare/schismă, Mitropolitul nostru, ca un părinte adevărat, nu dorește să aplice deocamdată măsurile canonice nici părinților respectivi, nici  credincioșilor, ci dorește ca prin iertare și rugăciune să-i păstreze în Biserică. Deși ar merita cu prisosință canonisirea, deoarece ei înșiși vorbesc mereu de rigoare, de acrivie în aplicarea canoanelor Bisericii, după modelul Mitropolitului nostru, și noi răbdăm mai degrabă tulburarea, suportăm acuzele lor, dar ne rugăm ca râvna lor neînțeleaptă să se lumineze.

Sfântul Apostol Pavel ne învață că prin răbdare, suferința devine încercare, antrenament duhovnicesc, la sfârșitul căruia primim revărsarea iubirii dumnezeiești și a Duhului Sfânt (Rom. 5, 3-5). Toată această situație ne cultivă mai intens nevoia și dorul de rugăciune pentru unirea credinței, prețuirea față de darul unității Bisericii, oferindu-ne și cinstea de a ne osteni în viitor pentru alcătuirea de scrieri teologice care să sprijine clarificarea locurilor încă insuficient explicate din unele documente adoptate la Sinodul din Creta.

Prin această scrisoare nădăjduim să fi ușurat pe unii și să-i fi prevenit pe alții, încât să ne putem bucura pe mai departe de plenitudinea darurilor dumnezeiești din Biserica noastră. Să păstrăm pururi în noi îndemnurile Sfântului Ignatie Teoforul din Epistola către Filadelfieni: Iubiți unirea, fugiți de dezbinări, fiți următori ai lui Hristos, precum este și El Tatălui Lui.

 

Preoții Protopopiatului Piatra-Neamț

(material la redactarea căruia am contribuit, împreună cu alți frați preoți)

Anunțuri

Despre Pr. George Ovidiu Chirița

Om, bărbat, creștin, soț, tată, preot și român
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s