Sfințenia – potrivită pentru fiecare

Trei sărbători, trei duminici. Rusaliile – Pogorârea Sf. Duh, urmată imediat de prăznuirea Sfântului Duh, de Sf. Treime; Duminica tuturor sfinților; Duminica tuturor sfinților români. Toate aduc aminte dureros, unei societăți în criză de modele, de morală, de viziune, că sfințenia a rămas și drumul, și capătul acestui drum, pentru fiecare creștin.

Unii pornesc cu frica de Dumnezeu, alții cu nădejdea unei vieți veșnice, fără durere, întristare și suspin, fără povara luptei apăsătoare pentru supraviețuire, în compania celor dragi și apropiați. Frica Iadului sau nădejdea bucuriei Raiului. Amândouă, la un moment dat, se prefac în altceva, ne prefac pe noi înșine. Cu sau fără studii, cu sau fără mijloace materiale, mai populari sau mai răzleți, pocăința dă naștere în sufletul creștinilor la un pui de altceva, o sete după dreptate, după adevăr, după ce este real și autentic, curat și fără prihană, o nădejde și un curaj că alături de Dumnezeu, într-o lume încărcată de duhovnicie și har, ne putem înălța, găsi adevărata fericire, din care să ne adăpăm fără limite, cu nesaț, simțind o prefacere în fii adoptivi ai lui Dumnezeu, din ce în ce mai cerești, pe măsură ce rămânem în și cu Dumnezeu, prin Fiul, plini de Duhul Sfânt.

Duhovnicia, nu banii. Îndumnezeirea, nu puterea. Înfierea, nu robia și robotirea. Pacea, nu zbuciumul. Adevărul, nu compromisul. Izvor de viață, nu epuizare și stres. Renunțare la căutarea plăcerii pentru bucuriile pe care le trimite Dumnezeu, când crede El. Curaj în fața durerii, nu alergare în cerc, ajungând osteniți tot în fața ei. Nevoință, nu căutarea voii proprii. Smerenie, nu țâfnă și slavă deșartă. Rugăciune în locul palavrelor. Înțelepciune în locul prostiei, autosuficienta părere de sine. Iubirea altora, în locul iubirii de sine. Pe aceste coordonate, creștinii au confirmat, în douăzeci de veacuri, că merită să lași toate pentru Hristos, că primești însutit înapoi, chiar dacă într-o monedă care la început nu ne atrăgea privirea, și din izvoarele de apă vie care își găsesc loc în ființa ta se adapă mai bine, mai mulți, din ceea ce la început abia îți ajungea ție și câtorva apropiați.

Visăm la cea mai frumoasă casă, racordată la toate utilitățile, plină de mobila cea mai frumoasă și mai utilă, servită de cele mai noi și durabile electrocasnice, animată de cea mai frumoasă familie. Majoritatea ne vom mulțumi în final cu mai puțin decât scria în proiect, și de multe ori nu din vina noastră. În Biserică, cea în care Duhul Sfânt a rodit sfinți, în ținuturile românești și mai cu seamă cel nemțean, înmiresmat de moaștele sfinților adormiți și de ostenelile celor de lângă noi, Dumnezeu priveghează ca cine însetează, să găsească să bea; cine caută, să găsească; cine cere, să primească; cine vrea, să ajungă să poată. Duhovnicii sfinți par mai puțini? S-au înmulțit cărțile, s-au îndesit mijloacele de transport.

Cea mai frumoasă ambiție, realistă și cu mari șanse de a fi împlinită, dorul de sfințenie, își găsește alinarea în Biserica noastră. Merită să-l trezim, să-l hrănim, să ne agățăm de el, chiar și în căderile noastre. Iertarea păcatelor, dezlegarea, unirea cu Hristos și Biserica, de care păcatul ne desparte, vor fi mereu un punct intermediar, de la Adam și până-n veac, dar sfințirea, înduhovnicirea, vor constitui scopul final. Când vom apărea în fața Tatălui, nu se va uita dacă semănăm la chip cu Fiul Său de pe icoană, ci dacă ne-am zidit, modelat și șlefuit sufletul și trupul după chipul în care Mântuitorul a făcut-o, ne va cunoaște după inima de fiu, nu după eticheta de creștin al lui Hristos.

Ortodoxia este blândă, smerită și înțeleaptă. Deopotrivă și luptătoare, plină de slavă dumnezeiască și de întunericul luminos al tainelor. Nu se lenevește, nu se plafonează, nu renunță. Tocmai de aceea, unii se sfințesc din zi în zi, alții se pângăresc încontinuu. Nu există cale de mijloc, nici un duhovnic plin de dragoste părintească nu ne va lăsa în apele murdare ale unui compromis funcțional, în care ni se pare că putem compensa răul cu ceva bine. Solomon a mărturisit acum 2900 de ani că nu se poate, puțin rău nimicește mult bine (Ecclesiast 9: 18). Sf. Pavel arată cât de mult vom fi păgubiți la judecată chiar și de faptele făcute cu intenție bună, dar deșarte (I Corinteni 3: 15). Sfinții au mărturisit și ei că o singură netrebnicie i-a costat ani de nevoință ca să redobândească starea de har din care căzuseră. Însuși spiritul nostru critic, atât de ascuțit cu alții și de neputincios cu noi înșine, ar trebui să ne stimuleze dorul desăvârșirii care a umplut Biserica de sfinți și care îi aduce în continuare lui Dumnezeu luptători întru rugăciune, jertfe bine primite și mijlocitoare pentru noi.

Sf. Pavel spune că și bunătatea, și îngăduința, și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, ne îndeamnă la pocăință, la schimbarea vieții noastre (Romani 2: 4). Chiar și cel care nu știe aceasta este de fapt un prost semeț, adaugă Apostolul. Știința lumească ne-a arătat din școală cât de mult poate costa o greșeală mică, de multe ori strică tot efortul de până și de după ea. Toate lucrurile importante sunt exacte, punctuale, calculate de experți. Poporul nostru mustește de oameni care se cred pricepuți la multe, ca să nu zic toate, de la Dumnezeu la fotbal; criticăm la sânge, și suntem în genere un neam pretențios, care nu se mulțumește cu puțin. Ar fi indicat să sfințim aceste trăsături și năravuri, să le redirecționăm spre bine, spre Dumnezeu, spre sfințirea noastră.

Toate duminicile care vor urma, până ce ajungem să ne pregătim de Postul Mare 2017, se numără după Rusalii – Pogorârea Sf. Duh. Întâmplări minunate, pilde, cuvinte pline de har, revărsate de pe buzele Mântuitorului Iisus Hristos și ale apostolilor, toate ne vor mai plini de Duh Sfânt, de Fiul lui Dumnezeu întrupat, în legătură de părtășie cu Însuși Tatăl ceresc; ne vor mai înțelepți, mai deschiși, mai smeriți, mai ascultători, mai treji, mai luptători, mai nevoitori. Dacă le primim, le facem loc, le îngrijim, ne vom sfinți și ne vom umple slava fericitului Dumnezeu (I Timotei 1: 11).

Pr. George Ovidiu Chirița

Anunțuri

Despre Pr. George Ovidiu Chirița

Om, bărbat, creștin, soț, tată, preot și român
Acest articol a fost publicat în Spiritualitate și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s