Moș Crăciun există! – De la Sfântul Nicolae la Moș Crăciun

Ne aducem aminte cu toții de Moș Crăciun, redenumit Moș Gerilă înainte de 1989, și de poveștile și obiceiurile care însoțesc Nașterea Domnului – Crăciunul. În lumea ortodoxă, cadouri se fac copiilor și de Sf. Nicolae, pe 6 decembrie, și de Crăciun, la 25 decembrie. Urmăm astfel pilda Sfântului, de acum 1700 de ani, și a magilor, de acum două milenii, care au făcut daruri.

Cei mari fac cadouri materiale, iar Sfântul Nicolae face în general cadouri de natură spirituală, dar când este nevoie, lucrează și pentru rezolvarea unor probleme mai lumești. Chiar dacă se urmărește bucuria celor care primesc și manifestarea dragostei de către dăruitori, există și un înțeles mai profund. Dăruind în numele Sf. Nicolae, ni-l facem prieten și datornic, după cuvântul Scripturii (Pilde 19: 17). Dăruind lui Hristos din ființa celor mari și mici pe care îi bucurăm de Crăciun, după pilda magilor, la fel, ni-L facem prieten și datornic (Matei 25: 40). De fapt, suntem deja frați și prieteni cu Domnul Iisus Hristos, El ne-a dăruit acest statut cinstit și puterea de a-l susține și trăi (Ioan 1: 12; 15: 14-16), acum numai facem un gest mai apăsat, mai consistent, căci magii, străini de neamul și credința poporului ales, au adus daruri ca unui împărat: aur, smirnă și tămâie din vistieriile lor (Matei 2: 11), nu se poate ca noi să nu dăruim ce avem mai bun. Astfel, darurile de Crăciun sunt adesea mai mari, mai scumpe decât cele de Sfântul Nicolae.

Acum 1700 de ani, pe când Sf. Nicolae era mitropolit de  Mira Lichiei (azi Demre, sudul Turciei), în cetatea sa locuia un bătrân tată care își pierduse averea, și nu avea nici cele necesare traiului pentru sine și cele trei fiice, nici mijloacele prin care să le încropească zestre, să le poată mărita. Știm că uneori, situația cuiva care a avut și nu mai are poate fi mai nenorocită decât a unui sărman, deoarece unul ca acesta are câteva haine mai bune, o casă mai frumușică, și nimeni nu îl crede. Ca atare, și fiicele omului nostru nu puteau fi măritate fără zestre. Obiceiul crunt al vremurilor era ca părinții să-și vândă câte un copil pentru a putea trăi, deci fetele erau condamnate la o viață într-una din casele de păcătuire ale orașului. Auzind de cazul respectiv, Sfântul Nicolae, mare făcător de minuni, trăitor, dar și darnic împărțitor al celor care se adunau la casa Domnului, a hotărât să ajute. Pentru a nu leza sentimentele părintelui respectiv, i-a aruncat într-o noapte, pe geam, neștiut de nimeni, o legătură de galbeni – bani de aur. Cu acești bani, tatăl a scăpat de sărăcie și a putut să o înzestreze și să o mărite pe fata cea mare. Tot astfel, noaptea, Sfântul Nicolae i-a mai făcut un dar, și s-a putut mărita și fata cea mijlocie. Hotărât să afle cine este donatorul anonim, tatăl s-a pus la pândă, noapte de noapte, până ce l-a prins pe Sfântul Nicolae când acesta i-a aruncat pe geam altă legătură de galbeni. A promis însă, la rugămintea sfântului, că în timpul vieții acestuia nu va face publică fapta.

În timpul cruciadelor, moaștele Sfântului Nicolae au ajuns la Bari, în Italia, și de aici, cultul lui s-a răspândit în toată Europa Occidentală. În Olanda, sărbătoarea sfântului de la sfârșit de decembrie se numește Sinterklaas, iar Sfântul Nicolae este portretizat ca un episcop cu haine lungi, roșii. Copiii lasă ciorapi și saboți la baza hornului, pe unde Sfântul Nicolae le trimite daruri. În Marea Britanie, Father Christmas, tot cu chipul Sfântului Nicolae, poartă veșminte verzi. Emigranții olandezi în America au dus această sărbătoare cu ei, iar după 1860, Sfântul Nicolae, redenumit Santa Claus, începe să poarte veșmintele și să aibă chipul cu care îl cunoaștem astăzi pe Moș Crăciun. Partea cu renii, cu locuitul în Laponia sau la Polul Nord, mâncărurile favorite ale lui Moș Crăciun care i se lasă pe masă, ajutoarele sale care confecționează jucării, sunt adaptări din tradiția populară a diferitelor țări, uniformizate astăzi prin larga circulație a ideilor, cărților, filmelor, dar și prin segmentul comercial pe care îl speculează cei interesați de furnizarea celor mai potrivite cadouri de Crăciun. În actuala formulă și cu chipul de astăzi, creștinii care nu au cultul sfinților, protestanții și neoprotestanții, acceptă mai ușor persoana lui Moș Crăciun și obiceiul darurilor. De curând, pentru a fi atrași în tumultul sărbătorilor și al darurilor musulmani, hinduși, budiști, și de alte religii, Crăciunul, Christmas, se transformă în X-mas, adică se îndepărtează Christ – Hristos din numele său.

În România, dar și în alte țări, există legende care au fost consemnate de acum aproape 200 de ani despre apariția lui Moș Crăciun dintr-un păstor din Betleem de acum 2000 de ani, sau din alte persoane, mai vechi sau mai noi, astfel încât Sfântul Nicolae să nu mai fie Moș Crăciun. Urmărind însă istoria, constatăm cu ușurință cum imaginea Sfântului Nicolae, pe filieră olandeză, a călătorit peste ocean și a devenit Santa Claus – Moș Crăciun. Părinții se pot bucura acum, citind aceste rânduri – nu mai trebuie să ocolească răspunsul, ori să schimbe vorba, atunci când sunt întrebați de prichindei dacă există Moș Crăciun. A existat, și mai important, există, este viu, mai plin de har și de dragoste ca acum 1700 de ani, prieten și ocrotitor al copiilor și adulților, familiilor în general, de pe tot globul pământesc. Nu ar strica însă ca să croim costumele de moș crăciun cu mai mult respect și mai multă veridicitate, cu pelerină în loc de pantaloni, fără burtă – Sf. Nicolae era un postitor, fără steluțe și sclipici inutil, fără  ho ho ho-ul americănesc, astfel încât să ne arătăm adevărați prieteni ai săi.

Dărnicia Sfântului Nicolae are un scop. Cei mici, să crească într-o atmosferă de dragoste creștinească, întru bucuria de a dărui și primi cu recunoștință, iar cei mari, să se aștepte, să ceară și să primească ceea ce le este potrivit. Drept model, oferim în continuare două poezii savuroase alcătuite de măicuțele de la mănăstirea Diaconești, județul Bacău, una – o scrisoare a unui matur către Sfântul Nicolae, cealaltă – răspunsul sfântului către un copil cam prea mare:

Scrisoare către Sfântul Nicolae:

Dragă Sfinte Nicolae,
Știu că sunt un pic cam mare
Ca s-aștept să-mi pui în zori
Bunătăți în pantofiori.
Însă tot te rog ceva:
Azi pun înaintea ta
Ghetele inimii mele,
Ca să le umpli pe ele
Cu daruri duhovnicești
Din cămările cerești:
Bucurie și răbdare,
Pace, milă și iertare,
Blândețe, nepizmuire
Și, bine-nțeles, iubire.
Și-aș mai vrea să-mi dăruiești,
Ca un milostiv ce ești,
Și smerenie, credință,
Nădejde și pocăință.
Dar de ce te-ncrunți așa?!
Crezi că nu vor încăpea?
Am uitat să-ți spun, se vede,
Că port 43 la ghete! (Poezii cu iz de filocalii, Ed. Bonifaciu, 2011)

O scrisoare de răspuns a Sfântului Nicolae:

Astăzi Sfântul Nicolae

Mi-a lăsat în ghete-o foaie;

Și pe ea scria așa:

Nu mai căuta mata

Ciocolată în papuci,

Ci fă bine să te-apuci

De ceea ce se cuvine

Unui ditai om ca tine:

Fă smerenie, răbdare,

Rugăciune și-nfrânare.

Și ascultă-aici, drăguță,

Că pun mâna pe vărguță:

Mintea sus și nasul jos,

Că văd că le ții pe dos! (Poezii cu iz de filocalii, Ed. Bonifaciu, 2011)

Pr. George Ovidiu Chirița

Anunțuri

Despre Pr. George Ovidiu Chirița

Om, bărbat, creștin, soț, tată, preot și român
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s