Pedagogia creștină

De multe ori ezit să enunț public anumite idei înainte ca alții mai experimentați să o facă, dar iată că de curând, pe siteul Doxologia.ro, un director de Seminar a făcut-o, încât pot și eu afirma acum: Pedagogia creștină este o simplă particularizare pentru tineri a Spiritualității ortodoxe, mai exact antropologia creștină și toate noțiunile de îndrumare duhovnicească și psihoterapie ortodoxă își dau mâna pentru a educa pe tânăr, de la 3 la 30 de ani.

Am crescut mestecând ca pe mere pădurețe cursurile de teologie în care se încerca să se arate cum Mântuitorul și alte personaje biblice respectă noțiunile, metodele și mijloacele pedagogice, selectându-le și aplicându-le magistral. Poate un astfel de discurs folosește în dialogul cu științele seculare, pentru a justifica prezența Teologiei printre ele. Pedagogul creștin, indiferent de poziția ocupată în sistemul de învățământ, a intrat în contact cu Pedagogia modernă, științifică, pe un fond de educație familială tradițional-creștină, iar cel cu studii teologice, pe fondul acestora. Singurul inconvenient ar fi că la vârsta în care face teorie și practică pedagogică, nu este însuși matur și stăpân pe noțiunile creștine, ci se bazează pe reacția instinctivă a fondului său apercetiv la noile cunoștințe pedagogice. În cazul celor fără studii teologice, știm că de cele mai multe ori, educația creștină din familie a fost foarte deficitară și poate trece mult timp până ce profesorul creștin, indiferent de disciplină, începe să fie cu adevărat creștin, pentru el însuși, pentru familie și apoi la serviciu. Chiar și profesorul de Religie sau discipline teologice, poate activa mulți ani în sistem până să-și dea seama, pe fondul propriilor preocupări academice și duhovnicești, că se pot aduce serioase îmbunătățiri acestuia din tezaurul bimilenar al Ortodoxiei și din experiența trimilenară a poporului evreu, ca să nu mai vorbim – e drept ca fapt secundar -de învățământul tradițional din vechile civilizații asiatice.

În aceste condiții, măsurile se cer concepute și aplicate rapid, la nivel parohial, familial și de învățământ sistematizat. De asemenea, pentru profesorii care își (re)descoperă identitatea și responsabilitatea creștină, se cuvine a exista o platoformă de discuție pentru elaborarea și popularizarea unei Pedagogii creștine, care fără să caute un conflict cu cea seculară, să fie mai seductivă, mai apropiată etosului românesc și să ofere soluții mai echilibrate pentru contextul contemporan. Terminologia poate să difere puțin la început, dar conexiunile se pot stabili fără  mari probleme.

În aceste condiții, articolele din această secțiune se vor concentra pe analiza unor mentalități și curente pedagogice din sistemul de învățământ românesc și pe cea a Pedagogiei seculare din perspectivă creștină, propunându-se ajustări, ameliorări, îmbunătățiri, reorientări.

 

Anunțuri

Despre Pr. George Chirița

Om, bărbat, creștin, soț, tată, preot și român
Acest articol a fost publicat în Pedagogie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s