Iară și iară despre cipuri

Document al Sfântului Sinod al BORu despre ameninţarea îndosarierii electronice

Biroul de Presă al Patriarhiei Moscovei

Atitudinea BORu în legătură cu dezvoltarea tehnologiilor de evidenţă şi prelucrare a datelor personale – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-5 februarie 2013).

1. În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane, chiar şi dintre fiii Bisericii Ortodoxe Ruse, se arată tot mai îngrijoraţi de introducerea în raporturile dintre cetăţean şi instituţiile statului, cetăţean şi societăţile comercial-bancare, a noilor tehnologii electronice. Dezacordul, privind acestă îngrijorare, se manifestă prin diverse forme. Pentru prima dată, o astfel de îngrijorare a apărut în legătură cu o problemă particulară, privind introducerea unui număr personal de identificare fiscală a contribuabilului, problemă, ce a fost dezbătută în data de 19-20 februarie 2001, în cadrul celei de a VII-a Plenare a comisiei Teologice Sinodale, a Bisericii Ortodoxe Ruse. Menţionăm că un an mai devreme, în declaraţia din 7 martie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, sublinia: «Niciun fel de semn exterior nu poate afecta sănătatea duhovnicească a omului, dacă aceasta nu este o consecinţă directă a lepădării conştiente de Hristos şi a profanării credinţei». Iar, odată cu apariţia noilor tehnologii şi introducerea lor în diverse sfere ale vieţii omului, se cerea şi o dezvoltare pe măsură a atitudinii bisericeşti faţă de noile tehnologii. Această atitudine se reflectă în următoarele documente: apelul Soborului Arhieresc din 2004 către Preşedintele Rusiei şi al Ucrainei, Declaraţia Sfântului Sinod din 6 octombrie 2005, Definiţiile Soborului Arhieresc din 2008 «Despre problemele vieţii interne şi activitatea externă a Bisericii Ortodoxe Ruse», Noţiunile de bază ale învăţăturii Bisericii Ortodoxe Ruse despre demnitate, libertate şi drepturile omului, apelul Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril, din 28 iulie 2009, către Comisarul pentru Drepturile Omului în Federaţia Rusă, Definiţiile Soborului Arhieresc din 2011 «Despre problemele vieţii interne şi activitatea externă a Bisericii Ortodoxe Ruse». Oricare slujitor bisericesc sau mirean, în activităţile sale, trebuie să ia în consideraţie poziţia exprimată în aceste documente.

2. Biserica Ortodoxă nu neagă necesitatea evidenţei populaţiei. Preacurata Fecioară Maria şi Sfântul Iosif Logodnicul, ascultând de porunca cezarului ca «să meargă toţi să se scrie, fieşte-care în cetatea sa» (Lc. 2:3), au mers în Betleem, unde s-a născut Mântuitorul lumii. Iar stăpânirile, din vremurile cele mai străvechi aveau obiceiul de a efectua recensământul populaţiei şi a elibera acte de identitate. Aceste măsuri sunt necesare pentru aplicarea legii, ocrotirea ordinii şi a siguranţei publice, de asemenea şi pentru facilitatea funcţionării relaţiilor social-economice. Deşi Biserica participă la discuţiile despre metodologia evidenţei, nu poate să-i îndreptăţească pe aceia care se eschivează de la obligaţiunile cetăţeneşti, sau [pe] cei care au scopuri criminale, însă poate apăra dreptul cetăţenilor de a trăi în societate conform convingerilor şi principiilor personale ale fiecăruia. Între timp, problemele legate de identificarea electronică a persoanei, evidenţa şi prelucrarea datelor cu caracter personal se acumulează şi se complică. Astăzi, este necesar să se continuie aprofundarea înţelesului teologic, moral şi cetăţenesc al acestor probleme.

3. În ultima vreme, în societate a început să ia amploare o legitimă preocupare cu privire la faptul că folosirea codului numeric personal de identificare, atribuit omului pe viaţă, sub formă unui card, cip sau alte asemenea forme, poate deveni o condiţie obligatorie pentru accesul la toate bunurile materiale şi sociale de primă necesitate. Folosirea codului numeric personal de identificare, în combinaţie cu mijloacele tehnice moderne, permite un control total asupra persoanei fără consimţământul său — [se] poate urmări toate mişcările persoanei, cumpărăturile, plăţile, controlul medical şi felul tratamentului, beneficierea de asistenţă socială, precum şi alte acţiuni relevante în plan juridic şi social, până chiar şi viaţa sa personală. Societatea este deja alarmată de acţiunile întreprinse pentru colectarea şi prelucarea datelor cu caracter personal ale copiilor din instituţiile de învăţământ preuniversitar, dat fiind faptul că această colectare a datelor, în cele mai multe cazuri, se face într-o manieră necontrolată şi în mod evident excesivă pentru necesarul unei bune asigurărări a procesului educaţional. Iar mulţi dintre credincioşi îşi exprimă dezacordul principial faţă de obligativitatea atribuirii codului numeric personal de identificare pe viaţă, prin transformarea acestui cod într-un atribut inamovibil şi postum. Pe lângă toate acestea, un alt motiv serios pentru îngrijorare este şi tendinţa către o mai amplă colectare a datelor biometrice despre om şi, nu în ultimul rând, apariţia unor dispozitive electronice implantabile de identificare. Toată această informaţie despre persoană nu numai că poate fi utilizată, dar se şi analizează automat, în scopul de a se întreprinde măsuri de control asupra unei persoane concrete.Introducerea codului numeric personal de identificare pe viaţă permite crearea unei baze de date unice, care în timp real poate colecta, stoca şi analiza, în mod automat, o uriaşă cantitate de informaţie din diverse domenii ale vieţii omului.

4. Mii de oameni, inclusiv creştini ortodocşi, bazându-se pe drepturile lor constituţionale, din diverse motive, inclusiv din motive religioase, refuză să accepte noul sistem electronic de identificare, să folosească acte ce conţin codul numeric personal de identificare, codul de bare şi orice alte tipuri de numere folosite pentru identificarea persoanei. Multe dintre aceste persoane ne informează despre încălcarea gravă a drepturilor lor constituţionale. De multe ori, aceşti oameni sunt lipsiţi de ajutorul medical, de pensia pentru limita de vârstă sau invaliditate, precum şi de alte beneficii sociale. Sunt cazuri când aceste persoane nu pot să-şi vândă proprietăţile, nu sunt admişi în instituţiile de învăţământ, nu sunt angajaţi la un serviciu, nu pot face afaceri, nu-şi pot achita serviciile comunale sau procura abonamente pentru transportul în comun. Drept consecinţă, se formează o întreagă pătură socială alcătuită din oameni ce pur şi simplu sunt aruncaţi din toate sferele vieţii publice.

5. Biserica nu şi-a propus drept scop să facă o analiză minuţioasă a motivelor pentru care fiecare dintre aceste grupuri concrete de oameni refuză o anumită nouate tehnologică sau alta ori de ce acceptă anumite tehnologii. Însă, Biserica este ferm convinsă că aceste tehnologii nu trebuie să fie impuse în mod forţat sau să fie fără alternativă. Acei oameni care refuză tehnologiile mai sus menţionate, ar trebui să aibă o alternativă — adică folosirea metodelor tradiţionale de identificare a persoanei ce astăzi sunt utilizate în majoritatea ţărilor aflate sub răspunderea canonică a Patriarhiei Moscovei. Biserica consideră inacceptabilă orice formă de constrângere a cetăţenilor pentru a utiliza diverse dispozitive electronice de identificare a persoanei, mijloace automatizate de colectare şi prelucrare a datelor, evidenţa datelor cu caracter personal sau a datelor ce ţin de viaţa privată a fiecărei persoane. Persoanei trebuie să i se garanteze dreptul de a avea acces la toate bunurile sociale fără a prezenta oarecare documente electronice, trebuie să i se asigure toate garanţiile materiale, tehnice şi organizatorice şi, dacă este necesar, chiar garanţii juridice. Biserica consideră inacceptabilă aplicarea forţată pe corpul unei persoane a oricăror însemne de identificare, vizibile sau invizibile, implantarea microcipurilor sau/şi a dispozitivelor nanoelectronice. Din cauza faptului că deţinerea informaţiei cu caracter personal face posibil controlul şi dirijarea persoanei in diferite domenii ale vieţii sociale (finanţe, medicină, familie, asigurare, proprietate, etc), există o ameninţare reală, nu numai în ce priveşte amestecul în viaţa sa de zi cu zi, ci chiar în a aduce ispita în sufletului omului. Biserica împărtăşeşte deplin temerea cetăţenilor şi consideră inadmisibilă îngrădirea drepturilor lor, în cazul în care omul refuză să-şi dea acordul pentru prelucrarea electronică a datelor sale personale. Acordul cetăţenilor pentru utilizarea mijloacelor de evidenţă electronice, în ce îi priveşte, trebuie obligatoriu să fie însoţit de o explicare amănunţită a tuturor consecinţelor ce pot apărea în urma unei asemenea decizii. Iar cetăţenilor ce doresc să se folosească de aceste tehnologii este necesar să li se asigure accesul la toată informaţia stocată în bazele de date electronice, de asemenea şi posibilitatea de a şterge acele informaţii ce nu sunt cuprinse în cerinţele pentru siguranţa publică, prevăzute de legile în vigoare. De asemenea, urmează să fie garantată integritatea şi confidenţialitatea datelor personale, iar, dacă este necesar, şi creşterea responsabilitatăţii pentru pierderea sau utilizarea abuzivă a datelor cu caracter personal. Actele, eliberate de către autorităţile statului, nu trebuie să conţină vreo înformaţie, natura şi scopul lor să nu fie neclare sau să fie ascunse de către posesorul documentului respectiv şi nici vreun simbol, ce ar avea un caracter îndoielnic din punct de vedere moral, blasfemiator sau care poate ofensa sentimentul religios al credincioilor.

În privinţa acestor probleme, Biserica poartă un dialog activ cu autorităţile din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Kazahstan, cu statele Asiei Mijlocii, dar şi cu alte state, cu scopul de a obţine din partea autorităţilor acestor ţări o mai bună înţelegere a poziţiei credincioşilor faţă de problemele mai sus arătate. Soborul consideră deosebit de importantă respectarea principiului libertăţii de alegere în ceea ce priveşte acceptarea sistemului electronic sau a metodelor tradiţionale de identificare a persoanei. De asemenea, Soborul face apel către autorităţile tuturor statelor ce aparţin spaţiului canonic al Bisericii noastre să adere la acest principiu. În acelaşi timp, să dea dovadă de respect faţă de libertăţile şi drepturile constituţionale ale acelor cetăţeni care refuză să accepte mijloacele electronice de identificare.În cazul în care autorităţile vor forţa cetăţenii să accepte astfel de mijloace şi îi va discrimina pe motivul refuzului lor, Soborul propune acestor oameni să se adreseze în instanţa de judecată, de asemenea, să informeze ierarhia eparhială şi, dacă este necesar, Departamentul Sinodal pentru relaţiile Bisericii cu societatea civilă.

6. În sfârşit, multe sunt lucrurile ce deja ne avertizează de faptul că ne putem confrunta cu noi provocări. Iar dacă restrângerea limitelor libertăţii personale, efectuată inclusiv prin mijloacele electronice de control, va duce la imposibilitatea liberei mărturisiri a credinţei în Hristos, iar actele legislative, politice sau ideologice, obligatorii, vor deveni incompatibile cu modul creştin de viaţă, –atunci înseamnă că a sosit vremea mărturisirii, despre care ne vorbeşte Cartea Apocalipsei (cap.13-14). În acelaşi timp, Preasfinţitul Sobor Arhieresc reamineşte despre anumite cazuri inacceptabile când anumiţi mireni, iar uneori şi clerici, se pronunţă în numele Bisericii cu privire la compatibilitatea sau incompatibilitatea vreunui sau altui fenomen, cu credinţa lui Hristos şi cu modul de viaţă creştin. Acest drept aparţine Soborului sau Sinodului ce se bazează pe Sfânta Scriptură şi pe Tradiţia Bisericii, şi care acţionează în acelaşi duh şi cuget cu toţi clericii şi păstoriţii.

 Facem apel către cler şi către toţi cei din viaţa monahală, precum şi către toţi ceilalţi fii credincioşi ai Sfintei Biserici, să dea dovadă de o deosebită atenţie duhovnicească şi de trezvie creştină în tratarea acestor chestiuni dificile, să aibă o permanentă grijă de liberă mărturisire a credinţei şi de menţinerea modului creştin de viaţă, ştiind, că numai acel om poate aduce roade bune lui Dumnezeu, care îşi petrece viaţa în Hristos şi păzeşte credinţa sa faţă de unitatea Bisericii.  (Traducere de Dumitru Lăpuşneanu – Sursa originală: patriarchia.ru)

Am citit de mai multe ori acest document, care astăzi mai este publicat și pe siteul Editurii Agaton, pe Razbointrucuvant.ro nu-l mai pot identifica. L-am căutat și găsit pe siteul Patriarhiei Ruse și l-am citit cu Google Chrome, constatând că traducerea este bună. Îl postez pentru că este un document oficial, emis prin consensul unui Sfânt Sinod extrem de numeros, cu ierarhi din diferite țări.

Pe de o parte, Patriarhia Rusă are o relație specială cu Statul, chiar mai bună decât Patriarhia noastră, acolo înțelegându-se că este nevoie de o unitate de principii de viață a locuitorilor de pe un areal așa de întins, și că aceste principii, valori, nu se pot emite din mers de către instituțiile Statului, prin negociere între actorii politici. În timp ce liderii țărilor din spațiul slav și nu numai, aflate sub jurisdicția Patriarhiei ruse, caută să se alinieze cu anumite mecanisme la cele din spațiul americano-european, pentru interoperabilitate economică și politică, soluțiile importate se lovesc de scheletul pe care Ortodoxia vrea să construiască cetățeanul și creștinul secolului XXI. Pe de altă parte, Patriarhia rusă nu primește bani de la Stat decât pentru parteneriatele contactate cu acesta pe linie filantropică și de educație, și pentru alte servicii sociale externalizate de Stat. Că în faza incipientă s-au alocat sume de la bugetul Statului pentru construirea de lăcașuri de cult și alte anexe ale acestora, nu poate contesta nimeni, acum însă acest proces s-a diminuat considerabil.

Patriarhia spune că există o atingere la adresa dogmaticii și spiritualității ortodoxe prin aceste acte electronice și alte măsuri, deci discuția trebuie să pornească de aici, discreditându-se opiniile celor care nu văd nicio legătură între cipuri și alte măsuri de control socio-economic care aduc atingere vieții creștinului. Mai departe, fiecare putem discuta, adăuga ceva, până articulăm o poziție cât mai profundă, teologică și bisericească, cu privire la acțiunile de acest fel ale Statelor. Am și eu opiniile mele, cele mai solide adunate de pe unde am mai întrebat și citit și eu, dar aș vrea să văd niște comentarii ale dumneavoastră. Pe cel mai consistente le voi publica, chiar și pe cele mai puțin, rămânând ca pe cele în care simt că diavolul și-a băgat coada, să le trimit expeditorului spre revizuire cu mulțumirile și scuzele de rigoare.

S-a argumentat că aceste acte aduc atingere chipului dumnezeiesc din om prin afectarea libertății, adică abilității noastre de a alege și urma lui Dumnezeu. Am mai putea spune că suntem îndemnați să fugim de orice fel de frică, nesiguranță, insecuritate, sau că suntem puși în situația de a ne lepăda de slujitorii, slujirea și pompa- manifestarea măreția Satanei.  Așa cum legile și regulamentele societății sunt într-un proces de inflație, fără ca vreodată să termine măcar în principiu (care principiu, că se schimbă și negociază mereu?!), la fel și măsurile prin care Statul dorește să ne rânduiască viața spre binele nostru. Odată cu separarea (nu era mai bună disctincția?) de Biserică, Statul concurează cu aceasta și cu orice fel de alte instituții pentru conștiința și lucrarea noastră, și o face cu mijloace specifice, considerate ne-fair-play de Biserică și normale de el. Dumnezeu îngăduie acest proces din cauza noastră, deoarece am îngăduit să ajungem aici prin păcatele noastre; știm din cuvintele Sf. Pavel și ale Sfinților Părinți ca mai întâi se cade din har, după aceea mintea o ia razna, uite-așa se dereglează conștiința și începe dezordinea, tulburarea, care nu se rezolvă printr-un compromis al patimilor, ca în zilele noastre, ci prin pocăință, întoarcere.

Să analizăm elementele date în formă uscată mai sus:

Unii sunt deranjați că prin aceste acte nu sunt lăsați să facă absolut ce vor, cu cât mai puține reglementări și restricții (libertatea filosofică), iar alții, creștinii, că nu pot sluji doar lui Dumnezeu. Argumentul creștin nu ar sta în picioare dacă nu ar exista profețiile Apocalipsei despre numele fiarei și numărul numelui fiarei; unii vor adera trup și suflet la acest nume, de aici și nevoia ca să rostim cu toții, mereu, până ce ne cuprinde toată ființa, numele lui Iisus, alții doar vor accepta numărul numelui – un simbol pe care suntem invitați să citim și să-l înțelegem – lepădându-se. Dacă nu ar axista această profeție, am fi cu toții tentați să lăsăm statul să ne impună câte vrea, la urma urmei, fiind un stat laic, dacă vrea frică, dajdie, cinste, să-i dăm, și încă din conștiință, să nu-i datorăm nimic. Supunerea față de rânduielile romane era cerută creștinilor din Roma de către Sf. Pavel, deși nu-i întâlnise personal vreodată, deci doar faptul că aceste legi sunt agresive, fiscal și nu numai, nu ne îndreptățește să zicem nu. Puterea Statului, chiar când acesta nu conștientizează sau nu acceptă că este de la Dumnezeu, tot de la El vine, și Sf. Pavel spune să ne supunem pentru conștiință, deci nu doar formal, ci senzorul nostru intern al normalității să înglobeze și această funcție. Când Statul încearcă nu doar să abuzeze, ci să se substituie lui Dumnezeu, supunându-și toate celelalte credințe (vezi SUA, unde pastorii se roagă pentru Țară, și România, unde pastorul penticostal strigă la Domnul pentru etnia țigănească), creștinii s-au împotrivit, și ca să nu se smintească cei mai slabi (nu cei care se numesc doar creștini și arată că sunt deja smintiți cu orice prilej) – știm de exemplu episodul în care Sf. Teodor inspiră rețeta colivei – s-a trecut și la măsuri de amănunt, ca să arătăm respingerea oricărui compromis.

Statul deja, cu cât este mai laic și populația mai desacralizată, cere fidelitate absolută în fața oricăror alte entități juridice sau credințe private – cum de multe ori este văzut și creștinismul. În Franța, a fost mare scandal dacă membrii masoneriei (și știm că ei sunt ori intelectuali, ori bogați) sunt mai întâi fideli Statului sau frăției lor. Se dau bani grei pe sondaje de opinie, făcute de institute internaționale prestigioase, în toate țările globului, care să măsoare influența cultelor, încrederea populației în ele, gradul de implicare în activitățile cultului, iar în cazul ortodocșilor și catolicilor, îi interesează câți se împărtășesc sau merg regulat la biserică (oare de ce?).

Ceea ce numim corectitudine politică desemnează un complex de principii, științe, care să ocupe golul valoric lăsat de religie; unii aderă la ea și sunt recompensați cu notorietate și acces la fonduri, alții o denunță și sunt izolați și ignorați, în cel mai bun caz. Chiar dacă se ocupă cu viața aceasta, nu înseamnă că relativ flexibila conduită general acceptată și considerată potrivită nu vrea să devină o religie, legând omul de Stat, implicându-l în social, făcându-l să vibreze numai la problemele cotidiene, în dauna celor veșnice. Fuga de orice neliniște, frică sau durere, înfierată de Sfinții Părinți, este folosită de Stat pentru a alinia populația la acele măsuri care chipurile ar ajuta la anihilarea lor, coborând în contemporan niște așteptări pe care creștinul știe că doar în eshatologic se vor concretiza (o lume fără violență și durere).

Dacă Dumnezeu îngăduie actuala stare de lucruri, și sunt semne că lumea a început să conștientizeze că ar putea face implozie înainte să descopere o filosofie alternativă de viață, importantă nu este doar conștientizarea, ci și un ritm și o rată de regenerare care să contracareze virulența și ritmul bolii. La nivelul Bisericii, aceasta se poate face prin găsirea și motivarea acelor oameni care doresc să țină ritmul cu lucrarea lui Dumnezeu într-înșii (Col. 1: 29) și încredințarea lor cu misiunea elaborării strategiei și implementării ei, încât lucrarea distructivă a Diavolului să fie contracarată cu cea a lui Dumnezeu, prin oameni aleși, duhovnicești, care să imprime alt sens și ritm societății. Fie el Arsenie Boca sau Iustin Pârvu, un singur om nu poate face toate acestea, este nevoie de mulți duhovnici și ostenitori laici.

Lepădările de la Botez, dacă le citim în sens invers, vedem că aceasta este ordinea în care avem de luptat cu ele: mai întâi trufia, pompa, mărirea Satanei, slava lumească pe care încearcă s-o acapareze și la care ne invită, succesul social, azi statornicit abuziv de mass-media, care coboară și ridică pe cine dorește, aceasta nu trebuie creștinul s-o dorescă, altfel se va prăbuși de pe aripa templului și se va închina progresiv Satanei, pentru o bucată de pâine. Urmează slujirea lui, adică tot ceea ce nu era în lume, ci el a inspirat lumii, uzurpând și infectând creația lui Dumnezeu, păcatele de tot felul, care sunt inchinare la Diavolul. Slujitorii lui ne doresc aserviți lor, cu statut de slujitori mai mici, ca să-și facă ei treba de a lăți slujirea lui, și prin toți să se infuzeze lumii lucrarea, energiile sale create, dar puternice; cei care filosofează și conceptualizează alternative valorice de funcționare a lumii, precum și modalități de stăpânire și manipulare a rațiunilor divine în creație și om, schimbând și perspectiva asupra acestora, au ajuns la nivelul la care pot fi inspirați de Diavolul și conlucra cu el asemenea Sf. Ciprian înainte de convertire. Mai presus de acestea, făcând greșeli, pripindu-se, canibalizându-și proprii slujitori, căci așa îi e firea, dar și folosindu-și luciferic darurile de la creație și experiența pervertită, stă însuși Balaurul cel mare. Dacă privim astfel lucrurile, facem mai ușor paralela cu cartea Apocalipsei, unde mareu există o putere, sau un profet, prin care balaurul își face treaba.

În condițiile de mai sus, înțelegem atitudinea unor clerici, monahi și mireni care invită deja la o împotrivire indiferent de consecințe la acest plan care se desfășoară și în generația noastră. După modelul profeților și al Mântuitorului, fiecare are parte de eshatologia lui în generația în care trăiește, ca un chip, icoană, tip al evenimentelor apocaliptice, de la sfârșitul lumii. Diavolul se va grăbi mereu, deoarece cunoaște și dimensiunea veșniciei, și a timpului liniar. Fiecare va da seama de cum a trăit această eshatologie și va lua plată, ca și cei de la sfârșitul lumii. Ne dorim ca mersul actual al evenimentelor să nu fie cel final, dar dacă îl etichetăm direct ca o simplă pregustare din care învățăm fiecare cât putem, ne amăgim pe noi înșine și îl apropiem pe acela, adăugând grade aprinderii (mâniei) dumnezeiești. Regenerarea, întinerirea, înnoirea trupului Bisericii se face de Dumnezeu, dar prin conlucrare cu cât mai mulți prieteni, legăturile care-i dau tărie (Ef. cap. 4). Cei care purtăm haină neagră, ca soldați mereu sub arme, nu ne putem permite luxul de a servi toți la popotă, lăsând buruienile să crească pe poligonul de instrucție și armele să ruginească. Noi suntem chemați să luptăm ca alții să poată să se pocăiască și mântuiască într-un ritm mai lent, pe calea împărătească. Dacă suntem preoți, suntem mereu în stare de jertfă, pe Cruce, spunea Părintele Arsenie Boca. Greu cuvântul acesta, chiar și pentru autorul acestor rânduri.

După cum spunea Filotheos Faros în cartea sa ”Clerul azi”, nu pot însă a învăța pe alții la nivelul propriei stări duhovnicești – precare, trebuie să recunosc – pentru că mi-aș plafona toți ascultătorii și cititorii. În privința înfrigurării – ca să nu zic fricii de-a dreptul – pe care o simt în lupta ce se prefigurează înainte, mă simt ca personajul Henric de Navarra (viitorul Henric al IV-lea al Franței) din romanul ”Cei patruzeci și cinci”. Dacă îmi aduc bine aminte – și au trecut ani de la lectură – trimisul regelui Henric al III-lea vizitează în dărăpănatul și micul regat pe Henric de Navarra și acesta îl ia – cam cu de-a sila – într-o campanie de cucerire a cetăților pe care le primise ca zestre soția sa, Margareta, dar care nu îi fuseseră predate efectiv niciodată. Ca să nu apară un rebel, Henric pretextează că de capul lor, conducătorii cetăților nu îi predaseră comanda lor și trebuie să le ia cu forța militară. Când trimisul îl felicită pentru curajul de a-și conduce trupele în această campanie îndrăzneață, Henric îi replică și-i arată că de fapt dârdâie de frică și-i tremură și maxilarul, iar chipul întreg poartă paloarea groazei, dar cu toate acestea, șarjează și cucerește cetățile. Trimisul se miră, m-am mirat și eu citind acum câțiva ani de atare frică, dar acum mă văd în situația de a șarja deși mi-e frică și mie, am o grămadă de lucruri de pierdut – se știe că în plan material, numai starea de pace aduce propășire – dar dacă port haina militară, am să mi-o asum, căutând să privesc țintă la Hristos, nu la noaptea și valurile care mă înconjoară și să-mi aduc aminte de episodul cu profetul Elisei și de cel cu ucenicul din pateric căruia tot frică îi era dar ava i-a arătat că sunt mai mulți cei care se luptă cu noi decât cei care ne împresoară sau se pregătesc să ne atace.

Anunțuri

Despre Pr. George Ovidiu Chirița

Om, bărbat, creștin, soț, tată, preot și român
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s